Menu

Articol

PNL Reşiţa se întoarce împotriva preşedintelui Marcel Vela. Liberalii reşiţeni sunt de partea lui Felix Borcean

Lucrurile par să scape de sub control în PNL Caraş-Severin în urma dizolvării Biroului Permanent Local Caransebeş, a revocării lui Felix Borcean din funcţia de preşedinte al Organizaţiei Municipale Caransebeş şi înlăturării acestuia din Biroul Permanent Judeţean.

După intervenţia primarului liberal din Moldova Nouă, care a criticat în termeni duri modul în care Marcel Vela conduce Organizaţia PNL Caraş-Severin, iată că astăzi a apărut şi reacţia liderului celei mai mari organizaţii din judeţ, primarul Reşiţei, Ioan Popa. Într-un comunicat de presă, Popa a anunţat că demisionează din funcţia de prim-vicepreşedinte al organizaţiei judeţene şi, implict, din Biroul Permanent Judeţean, în semn de protest faţă de ultimele evenimente, dar şi în semn de solidaritate cu primarul Borcean.

„Având în vedere ultimele evenimente din PNL Caraş-Severin, doresc să îmi anunţ public demisia din toatre funcţiile deţinute în Biroul Permanent Judeţean.

Prin acest gest încerc să trag un semnal de alarmă asupra modului în care se iau decizii la nivel judeţean, doar în cadru restrâns şi cu argumente la limita statutului PNL. Consider că o astfel de abordare afectează grav funcţionarea partidului şi limitează capacitatea acestuia de a se mobiliza în contextul următoarelor competiţii electorale.

Din acest moment îmi voi continua activitatea politică în PNL Reşiţa, organizaţie a cărui preşedinte sunt şi în care diferenţele de opinie nu au fost şi nici nu vor fi niciodate taxate“, se arată în comunicatul de presă.

Este interesant de văzut cum vor decurge lucrurile în următoarele săptămânii, în condiţiile în care ruptura în PNL Caraş-Severin între Marcel Vela şi o bună parte a organizaţiilor municipale şi orăşeneşti pare iremediabilă. 

Powered by Jasper Roberts - Blog