Menu

Articol

Pompierii cărăşeni au sărbătorit Ziua Protecţiei Civile

Ca în fiecare an, la sfârşitul lunii februarie, pompierii militari sărbătoresc Ziua Protecţiei Civile. Evenimentul s-a desfăşurat ieri, 28 februarie în cadrul unităţii Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin, în prezenţa prefectului Matei Lupu, dar şi a reprezentanţilor M.A.I. din judeţ.

Cu această ocazie, cinci pompieri militari au fost avansaţi în grad înainte de termen de şeful inspectoratului, Cristinel Coneru, iar alţi opt au primit diplome de merit.

Primul document de legiferare a protecţiei civile în România a fost Înaltul Decret Regal nr. 468 semnat de Regele Carol al II-lea, la data de 28 februarie 1930. În anul 1933 decretul este publicat în Monitorul Oficial ca Regulamentul de funcţionare a Apărării Pasive contra atacurilor aeriene.

Protecţia civilă este o componentă a sistemului securităţii naţionale şi reprezintă un ansamblu integrat de activităţi specifice, măsuri şi sarcini organizatorice, tehnice, operative, cu caracter umanitar şi de informare publică, planificate, organizate şi realizate în scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populaţiei, bunurilor şi mediului împotriva efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă, conflictelor armate şi înlăturării operative a urmărilor acestora şi asigurării condiţiilor necesare supravieţuirii persoanelor afectate.

Powered by Jasper Roberts - Blog