Menu

Articol

Popa şi doctorul

La medic te duci la fel ca şi la preot. Cu încrede şi speranţă. Diferenţa este că unul îţi vindecă rana, iar celălat, sufletul. Asta, în teorie. Nu vorbim de cazurile  particulare, în care şi unul, şi altul pot da greş. Nu vorbim nici de situaţiile în care, deasupra celor doi stă fatidicul care, de multe ori îmbracă forma unei vorbe din popor: „atât i-a fost dat să trăiască“.

De câteva zile, presa vuieşte în legătură cu două cazuri devenite ad-hoc motive de dezbatere publică. Ştiri de can-can, cu un popă şi un medic, în rolurile principale. Pe fond, mi se pare o mediatizare agresivă şi oarecum gratuită, dar se vinde bine în serile friguroase de iarnă.

Părintele, cu puterea lui duhovnicească, a izbutit să ia minţiile unei profesoare. Nu-i nici primul şi nici ultimul dintre slujitorii Domnului cu o mână pe biblie şi cu cealaltă băgată în desuurile de dantelă ale Evei.  Între două meditaţii la limba engleză pe care i le servea dăscăliţa, cei doi s-au iubit ca doi adolescenţi, el promiţându-i că o va lua de nevastă, iar ea înfruptându-se din  vorbele lui mieroase.  Naivă, profesoara i s-a dăruit, iar el, pungaş ca orice Don Juan, i-a promis că va divorţa de preoteasă. Finalul îl ştiţi, nu? Sau, măcar îl bănuiţi. Exact, după o nouă bifare la catastif, părintele s-a dat la fund, pe motiv că învăţase suficientă engleze, încât să se mai lase meditat.  Cu inima sfâşiată de durere, teacher a dat fuga la televiziune aşa, să afle o ţară întreagă cât de făţarnic a fost popa şi cum a dus-o cu zăhărelul.

Cealălaltă ştire este cu o fetiţă de 10 ani în abdomenul căreia medicii au uitat în timpul unei operaţii din urmă cu un an, o compresă sterilă. O bucată de tifon care e o nimica toată pe lângă pensetele, spatulele, foarfecile, brichetele şi chiar ochelari, obiecte găsite în corpul pacienţilor. Or pe lângă gestul celebrului chirurg Naum Ciomu, căre i-a tăiat penisul unui pacient în timpul operaţiei, ştirea asta este un mizilic. Apoi, să nu fim răi din cale afară. Astfel de lucruri se întâmplă de când lumea şi, cu siguranţă, vor mai avea loc pentru că, la urma-urmei, la fel ca popa, şi doctorul e supus greşelilor. Poate e cu gândul la concediu, la curăţenia din saloane, la casa de vacanţă, amantă, şpagă.

Apropo de şpagă. Interesant este că n-am auzit niciodată ca un medic să fi uitat într-un pacient plicul cu bani, primit înainte de operaţie. Şi nici ca un popă să muşte un câine, pentru ca astfel de întâmplari să devină ştiri în toată regula, aşa cum spune una dintre regulile de bază ale jurnalismului.

Powered by Jasper Roberts - Blog