Retragerea în primăvară din Liga Naţională a HC Adrian Petrea, ceea ce a echivalat cu desfiinţarea echipei, a însemnat un adevărat şoc pentru numeroşii suporteri de pe malul Bârzavei. Puţini au fost cei care au mai sperat să vadă handbal la Reşiţa, un oraş cu tradiţie, cu o echipă care s-a bătut la titlu şi care a câştigat trei cupe europene în urmă cu peste un deceniu. Şi când speranţele păreau năruite, administraţia locală face un prim pas pentru readucerea în prim plan a handbalului reşiţean, prin înfiinţarea unei echipe masculine care va purta numele de CSM Reşiţa, urmând să fie finanţată din bani publici.
„Acum câteva luni anunţam intenţia de a constitui o echipă de handbal care să continue tradiţia de peste jumătate de secol pe aceste meleaguri. Am vorbit cu Mihai Dedu, preşedintele Federaţiei Române de Handbal, care ne-a încurajat în demersul nostru, iar la începutul săptămânii viitoare înscriem echipa la federaţie şi în liga a II”, a mărturisit viceprimarul Adrian Dacica într-o conferinţă de presă.
Noua formaţie va prelua şi cele cinci echipe de juniori ale Academiei de Handbal Adrian Petrea, precum şi câţiva foşti jucători al echipei cu acest nume. Este vorba de: Andy Sămînţă şi Boban Vuiţă, portari, Marius Grozăvescu şi Sebastian Crâc – extremă stângă, Sebastian Pârvan, Snejan Radoslavlevici şi Ştefan Drăgan – extr. dreaptă, Alex Vulpe, Raul Heimbach, Răzvan Daia şi Antonio Gârban - interi, Ion Alexandru, Denis Barbu şi Dragomir Cătălin – centru, Jasmin Ursul, Raul Bote şi Sebastian Czari, pivoţi, David Raţiu – centru, extr. stânga.
Reprezentantul echipei în relaţia cu FRH va fi Dorinel Gurbina, în timp ce de pregătirea CSM Reşiţa se vor ocupa Cristi Ionescu, Marius Grozăvescu şi Sebastian Pârvan.
Viceprimarul Dacica a mai spus că nou-înfiinţata echipă va avea un buget anual de 400.000 de lei, aici fiind incluse salariile jucătorilor, precum şi cheltuielile generate de deplasările celor cinci echipe de juniori. Pentru primul an, obiectivul echipei este unul de acomodare cu liga a II-a, în anul următor de coagulare a unui nucleu de tineri handbalişti, urmând ca promovarea în Liga Naţională să aibă loc peste trei ani.
Ca fost sportiv de performanţă, Adrian Dacica a mărturisit că este momentul ca Reşiţa să-i mulţumească omului de afaceri Cristi Pătru pentru tot ce a făcut pentru handbalul reşiţean, cu regretul că nu a existat o colaborare între acesta şi administraţia locală.