Menu

Articol

Primarul Torma: „Incredibil. Conducerea PSD ajută, social-democraţii din Moldova Nouă nu votează!“

Din nou primarul din Moldova Nouă este supărat foc pe consilierii şi liderii partidelor din componenţa Consiliului local care se opun iniţiativelor sale. De data aceasta mărul discordiei îl reprezintă un obiectiv îndrăzneţ, după cum l-a catalogat primarul, finanţat prin Compania Naţională de Investiţii (C.N.I.)

„Speram să vă pot da veşti plăcute cu privire la un obiectiv care este dorit în Moldova Nouă şi care are șanse reale de realizare, respectiv un bazin de înot. După o corespondenţă intensă, legată de amplasament, documentele de proprietate a terenului şi alte documente necesare, dupa multe vizite şi insistenţe din partea mea şi a unor oameni de bine, am avut deosebita bucurie să ni se solicite să predăm aplasamentul terenului pentru CNI“, scrie Adrian Torma pe pagina sa de Facebook.

La mijlocul lunii februarie a mai existat o tentativă de discutare a unui proiect de hotărâre, însă nu a existat cvorumul necesar, consilierii PSD şi cei ai Partidului Verde au lipsit de la şedinţă, spune primarul.
Ieri, proiectul de hotărâre a fost din nou în mapele aleşilor locali doar că, şapte consilieri locali ai PSD şi PV nu au votat, proiectul fiind unul de patrimoniu, trebuia votat de două treimi dintre consilieri.

„Îmi pun câteva întrebari simple: Oare cum pot cere votul dumneavoastră aceste doua partide când ele se opun dezvoltării oraşului?
Oare ce explicații dau pentru această decizie copiilor sau nepoților lor, copiilor de la scara blocului, mai ales că unii dintre ei sunt şi cadre didactice?
În ultima perioadă am încercat să comunic cu conducerea județeană a PSD, punându-mi mari speranțe în relația cordială cu doamna deputat Luminita Jivan, un om care arată deschidere faţa de nevoile oraşului nostru, dar, spre dezamăgirea mea, PSD Moldova Nouă nu binevoiește să înțeleagă aceste mesaje.

Va amintesc numele celor care nu doresc acest bazin de înot în Moldova Noua.
De la PSD:
- Lavinia Almajan - director grădiniţă şi părinte.
- Ștefan Mândru - profesor şi parinte.... nu a fost prezent.
- Ianosevici Gioca - profesor şi părinte ... daca nu era disciplina de partid vota pentru.
- Stanoievici Bojinco - cadru medical, părinte şi bunic ... dacă nu era disciplina de partid vota pentru.
- Daneţ Meka - silvicultor - viitor tătic şi unchi ... dacă nu era disciplina de partid vota pentru.

De la Partidul Verde:

- Dolici Ioţa - cantor la Biserică, părinte şi bunic ... dacă nu era disciplina de partid vota pentru.
- Mihăilescu Mihai - pensionar şi fost profesor ... şi dansul vota dacă nu era disciplina de partid.

Acești consilieri conduși de un inculpat pentru fraudare credite bancare şi de un binom nociv, plin de ură şi răzbunare, au decis azi ca Moldova Nouă şi copiii din Clisura Dunării nu au nevoie de un bazin de înot“, se arată în încheierea postării lui Adrian Torma.

Powered by Jasper Roberts - Blog