Menu

Articol

Primii pomi de Crăciun au fost puşi la vânzare începând de astăzi la Ocolul Silvic Reşiţa

Cei care doresc să achiziţioneze un pom de Crăciun, o pot face începând de astăzi, 10 decembrie şi până pe data de 20 decembrie, la sediul Ocolului Silvic Reşiţa.

Peste 150 de exemplare din speciile brad şi molid vor putea fi achiziţionate cu preţuri între 15 şi 25 de lei, de luni până vineri între orele 9.00 şi 15.30 de la sediul instituţiei reşiţene.

În acest an, conform Romsilva, peste 65.600 de pomi de Crăciun vor fi scoşi la vânzare. „Din totalul sus-menționat, 26.170 sunt puieți ornamentali pentru Crăciun proveniți din pepiniere proprii, iar 39.480 din culturi dedicate sub culoarele electrice, unde pot fi plantați doar pomi pentru Crăciun, sau din lucrări silvice de îngrijire a pădurilor, adică din extragerea arborilor tineri din culturi cu desime excesivă”, se arată în comunicatul Romsilva.

Din pepinierele silvice, pomii de Crăciun pot fi cumpărați cu rădăcină protejată sau direct în ghiveci, pentru a putea fi replantați după sezonul Sărbătorilor de iarnă.

Prețurile de vânzare variază între 15 și 35 de lei, în funcție de specie și înălțime, pentru pomii de Crăciun recoltați în urma lucrărilor silvice, și între 20 și 360 de lei pentru pomii de Crăciun proveniți din pepinierele regiei, în funcție de dimensiuni și condițiile de livrare.

Powered by Jasper Roberts - Blog