Menu

Articol

Proiectul „Reşiţa, oraşul cu platani” continuă pe malul Bârzavei

Proiectul „Aleea cu platani” continuă în Reşiţa, pe malul Bârzavei, în această toamnă-iarnă, după ce aleea a fost modernizată, dotată cu gazon şi cu platani pe porţiunea dintre centrul civic şi noul supermagazin Lidl, în zona fostei centrale termice a oraşului (CET Energoterm). Proiectul iniţiat de primarul Reşiţei, Ioan Popa, a stârnit multe controverse, dar şi mai multe aprobări şi laude din partea celor care au apreciat pozitiv modernizarea aleii, avârnd în vedere că de zeci de ani trotuarul era spart, iar sălciile bătrâne se prăbuşeau peste balustradele care mărgineau râul Bârzava. Anul acesta, conform proiectului, se va reface trotuarul de la fostul CET, până în zona staţiei de carburanţi MOL, în apropiere de curbura din Triaj, şi se va planta un nou şir de platani.

În prezent, vechiul trotuar a fost spart şi îndepărtat, de la fostul CET, până în zona în care şoseaua din Triaj se bifurcă înspre bulevardul Alexandru Ioan Cuza şi bulevardul Revoluţiei din Decembrie. Până la sfârşitul anului, ar trebui ca noua serie de platani să străjuiască malul râului. Apoi, după cum este prevăzut în proiect, anul viitor, se vor construi poduri pietonale peste râul Bârzava.

 

Powered by Jasper Roberts - Blog