Menu

Articol

Reşiţa s-a îmbogăţit cu un doctor în fluturi! Cristian Marius Mimiş a fost notat cu „foarte bine” la teza de doctorat despre vanele flutur

Doctorandul Cristian Marius Mimiş şi-a susţinut public, astăzi, la Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa, teza de doctorat cu tema, „Studii privind starea de tensiuni şi deformaţii la vanele fluture biplane” elaborată sub coordonarea profesorului universitar dr. ing. Tiberiu Ştefan Mănescu, şi a obţinut titlul de doctor în domeniul ingineriei mecanice, cu calificativul „foarte bine”.

Comisia de susţinere publică a tezei de doctorat a fost alcătuită din prof. univ. dr. ing. Gilbert-Rainer Gillich – preşedinte, prof. univ. dr. ing. Tiberiu Ştefan Mănescu, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România (ASTR) – conducător ştiinţific, prof. univ. dr. ing. Liviu Vaida, de la Universitatea Tehnică din Cluj – membru, prof. univ. dr. ing. Ilare Bordeiaşu, de la Univwrsitatea politehnică din Cluj-Napoca – membru, şi prof. univ. dr. ing. Dorian Nedelcu, de la Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa, - membru. La susţinerea tezei de doctorat a lui Cristian Marius Mimiş a fost prezent şi public, familia, prieteni, profesori universitari doctori, ingineri, specialişti.

Violul, baba din Dealul Crucii şi vanele flutur

În discursul său de susţinere a tezei de doctorat, printre altele, conducătorul ştiinţific, prof. univ. dr. ing. Tiberiu Ştefan Mănescu, şi-a exprimat dezamăgirea că nu a prea venit presa reşiţeană la eveniment, deşi a transmis invitaţii către toate ziarele, fiind contrariat de faptul că „violul comis asupra unei babe în Dealul Crucii stârneşte mai mult interes decât un eveniment ştiinţific de ţinută academică”. Noi, însă, nu ne mirăm, îl considerăm un fenomen „normal”, aşa este şi presa şi publicul de pe tot globul, sărmana babă amintită de către profesorul Tiberiu Mănescu stârneşte întotdeauna o emoţie mai puternică decât vanele flutur. Acesta e şi faptul extraordinar, că există oameni rari, care se apleacă timp de ani în şir să studieze câte un domeniu ştiinţific îngust, despre care publicul larg habar nu are. Şi chiar dacă, de multe ori, rezultatele cecetării nu par spectaculoase, pe aceste rezultate se sprijină alţi oameni, care împing cercetarea ştiinţifică în zone nebănuite.

Totuşi, unii ingineri ştiu să se exprime!

Toţi membrii comisiei au apreciat că teza de doctorat a lui Cristian Marius Mimiş este foarte bună, bine structurată, şi cu contribuţii personale interesante. Pentru nespecialişti, precizam că vanele flutur sunt un fel de robineţi flutur, însă mult mai mari.

„Rar mi-a fost dat să văd aşa o limpezime într-o lucrare de înalt nivel, frumos scrisă, concepută, fundamentată, dezvoltată ştiinţific, şi foarte, foarte, frumos structurată, cu toate elementele ştiinţifice şi, mai ales, modul în care scoate în evidenţă contribuţia personală. Este o lucrare foarte frumoasă, am fost în multe comisii de doctorat, toate tezele la care am fost referent au fost teze bune, dar modul în care a fost scrisă aceasta arată că are o minte limpede. Modul cum a expus teza a desfiinţat proverbul că inginerii sunt precum câinii; privire inteligentă şi greoi în exprimare. Ei, el a arătat că poate fi la fel de inteligent şi în exprimare, în modul de expunere a ideilor!”, a spus, printre altele, prof. univ. dr. ing. Ilare Bordeiaşu.

La final, conform tradiţiei academice, proaspătul doctor în domeniul fundamental: ştiinţe inginereşti, domeniul: inginerie mecanică, Cristian Marius Mimiş, împreună cu membrii comisiei şi cu invitaţii, s-au întreţinut amical la o masă festivă. 

Powered by Jasper Roberts - Blog