Menu

Articol

Sfârşit de săptămână cu şoferi băuţi şi fără permis de conducere

Ziua de sâmbătă, 16 februarie, a fost una cu ghinion pentru doi bărbaţi ameţiţi de băutură şi chef de ducă cu un vehicul monitorizat. Ei s-au ales cu dosare penale, fiind opriţi la timp de către poliţiştii aflaţi la datorie.

Primul caz a fost consemnat în jurul orei 15, la Bocşa, când polițiștii rutieri au fost sesizați despre un accident de circulație soldat doar cu avarii, pe Strada Sadovei, în care un autoturism parcat regulamentar a fost lovit de un alt autovehicul al cărui conducător a părăsit locul accidentului.

După aproximativ două ore de căutări, pe Strada Bocșa Nouă din localitate a fost oprit în trafic un autoturism care prezenta avarii în partea din față dreapta. La volanul acestuia a fost identificat un bărbat de 34 de ani, din localitate, care nu posedă permis de conducere auto pentru nici o categorie de autovehicule. Întrucât bărbatul emana vapori de alcool, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la Spitalul de Urgență Reșița unde i-au fost recoltate două probe biologice. În urma verificărilor  a rezultat și faptul că autoturismul pe care îl conducea bărbatul era neînmatriculat în circulație.

Poliţiştii au început cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui autovehicul fără permis, conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului și conducerea pe drumurile publice a unui neînmatriculat.

În aceeaşi zi, la orele 22.30 lucrătorii de poliție au fost sesizați prin apel 112 de o persoană din localitatea Rusova Veche despre faptul că un bărbat în vârstă de 32 de ani din localitate a furat un autoturism și a plecat într-o direcție necunoscută.

Poliţiştii s-au mobilizat repede, dovadă că după  aproximativ 35 de minute autoturismul respectiv a fost identificat în trafic și oprit pe raza localității Răcășdia.

Din verificările efectuate a rezultat faptul că bărbatul aflat la volan nu posedă permis de conducere, iar la testarea cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Orășenesc Oravița în vederea prelevării de probe biologice.

Față de autor s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore.

Acesta este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui autovehicul fără permis, conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului și furt în scop de folosință.

Powered by Jasper Roberts - Blog