Articol

Pentru a consola celebrităţile românesti deja cunoscute în materie de plagiat, mai cu vechime (V.Ponta), mai noi (L.C.Kovesi) şi probabil unele viitoare (ghici?), din literatura de specialitate apăruta (sursa Google), aflăm cu surprindere că şi celebrul fizician german de etnie evreiască, ALBERT EINSTEIN (1879-1955), emigrant în anul 1933 în SUA şi naturalizat american, a plagiat lucrarea cu privire la "Teoria relativităţii" care în 1921 i-a adus Premiul Nobel pentru Fizică.

Un posibil plagiat a lui Einstein după Poincaré, di Pretto, Lorenz, Hertz şi Maxwell privind teoria relativităţii a fost sesizat în 1953 de către Edmund Whittaker care a publicat o carte, "Teoria relativităţii a lui Lorentz şi Poincaré" şi în care demonstrează cu documente cum s-a dezvoltat teoria, istoria sa precum şi sursele primare plagiate de Einstein în lucrările sale. Reacţia acestuia, încă în viaţă, la acuzele aduse a fost aceleaşi cu aportul său real în domeniul fizicii: inexistentă !

În 1999 analizele ştiinţifice şi istorice despre naşterea teoriei relativităţii au condus la concluzia clară că adevăratul creator al teoriei a fost Henry Poincaré şi că lucrarea lui Einstein a fost un plagiat. Este greu de înţeles cum Einstein a elaborat o teorie de asemenea amploare în doar câteva săptămâni în condiţiile în care anterior nu publicase nimic în acest sens.

 O explicaţie plauzibilă a plagiatului este legata de Universitatea din Göttingen, la care au studiat Gauss, Riemann sau Lejeune-Dirichlet, care era considerată la acea dată polul mondial al matematicilor şi al cercetărilor ştiinţifice. În 1905 universitatea se afla sub conducerea lui David Hilbert, un matematician de prim rang. În acel an premiul Bolay pentru matematică a fost pierdut de Hilbert în favoarea lui Henry Poincaré, lucru care a născut o imensă frustare în mediile academice germane.

 Apariţia acestei situaţii trebuie însă căutată şi în relaţiile tensionate existente între Franţa şi Germania la începutul secolului XX. David Hilbert, invidios pe descoperirile lui Poincaré a decis să reacţioneze, organizând o maşinaţiune cu scopul de a oferi Germaniei laurii muncii francezului. Iar cum riscurile se dovedeau a fi imense în caz de plagiat, era nevoie de o persoană care să şi-l asume. Acea persoană a fost un mărunt funcţionar la Oficiul de patente şi brevete din Berna, Albert Einstein, care a scris între anii 1902-1904 diverse lucrări in domeniul termodinamic şi părea că ar fi în temă cu problematica abordată de francez.

Pe lângă Poincaré, Einstein s-a mai "inspirat", însuşit şi promovat studiile lui Hendrik Lorentz, Olinto di Pretto, Heinrich Hertz sau a scoţianul James Maxwell, care în 1903 publica în revista ştiinţifică Atte celebra formulă E=mc2 (care cuantifica energia disponibilă a materiei).

 Având IQ-ul de 160, Einstein pledează pentru existenţa unui om deosebit de inteligent, chiar dacă inteligenţa lui a fost una speculativă (dovadă, multitudinea de lucrări extraştiinţifice publicate, peste 150, comparabile cu cele ştiintifice) care-l face astăzi  cunoscut pentru faptele sale de plagiat ca un "hoţ genial".