Menu

Articol

Speranţe pentru drumurile judeţene din Caraş-Severin. Vor fi reparate şi întreţinute, atât cât se poate

Direcţia de Drumuri Judeţene Caraş-Severin are, începând de astăzi, un nou director executiv, în persoana lui Gabriel Francisc Stika, din Oţelu Roşu. Gabriel Francisc Stika a fost promovat director executiv, prin votul consilierilor judeţeni, din funcţia de director adjnct al Direcţiei, funcţie pe care a ocupat-o prin concurs, anul trecut. Preşedintele Consiliului Judeţean, Silviu Hurduzeu, a explicat necesitatea acestei promovări, cu caracter temporar, având în vedere că, deşi a fost organizat un concurs şi penru ocuparea postului de director executiv, niciun candidat nu a reuşit să obţină acest post. Pe de altă parte, fostului director executiv interimar, Martin Motolan, numit în funcţie de către Consiliul Judeţean, conform legii, nu i se mai putea prelungi interimatul. Silviu Huruzeu a spus despre noul director că este un om cu experienţă, atât în administraţie, cât şi în construcţii de drumuri. Francisc Gabriel Stika a fost patru ani viceprimar la Oţelu Roşu, iar, în ultimii ani a îndeplinit funcţia de diriginte de şantier la realizarea multor obiective.

Drumurile din Caraş-Severin sunt distruse în proporţie de 90 la sută

Gabriel Francisc Stika a dat o scurtă declaraţie de presă, în care a subliniat că este adeptul strategiei enunţate de către preşedintele Hurduzeu, şi anume că, fondurile fiind limitate, prioritare vor fi achiziţionarea serviciilor de proiectare şi execuţie pentru proiectele cuprinse în contractele deja semnate de către Consiliul Judeţean, precum şi reparaţiile.

„Cu siguranţă, prioritare vor fi achiziţionarea, atât a serviciilor de proiectare, cât şi de execuţie pentru proiectele cuprinse în contractele deja semnate între Consiliul Judeţean şi Ministerul Dezvoltării, cele pe PNDL, de asemenea, proritare vor fi cele două tronsoane care vor fi realizate pe proiecte europene, iar ca şi lucrări de reparaţii, reabilitări ale drumurilor existente, avem o gândire existentă la nivel de drumuri judeţene, cu fiecare tronson de drum, cu fiecare părticică, şi încercăm din fondurile pe are le vom avea la dispoziţie în acest an să acoperim cât se poate prin reparare şi reabilitare. Pentru că susţin ideea domnului preşedinte că pentru drumurile din judeţul Caraş-Severin, care sunt distruse în proporţie de 80-90 la sută, poate chiar mai mult, este prioritar, acum, să facem anumite lucrări de reparaţie şi de întreţinere a ceea ce se mai poate repara şi întreţine, iar doar acolo unde va fi necesar şi se impune foarte, foarte, strict, să facem lucrări pentu drumuri noi. Dar, asta va rămâne să vedem, în funcţie de fondurile pe care le avem, să vedem ce fonduri vom mai putea accesa”, a spus Gabriel Francisc Stika, noul director exectiv la Direcţia de Drumuri Judeţene Caraş-Severin.

Powered by Jasper Roberts - Blog