Menu

Articol

Ştrandul din Caransebeş se va deschide în 1 mai

Autor: 

Pentru că vremea este frumoasă, iar Caransebeşul are un ştrand la care anul trecut s-a lucrat până spre toamnă, primarul municipiului, Felix Borcean, a ţinut să facă, recent, câteva precizări pe această temă. Edilul a spus că anul acesta nu se va mai lucra acolo, cu excepţia operaţiunii de vopsire a bazinelor, deoarece bugetul local nu permite cheltuielile aferente instalării filtrelor de apă.

„Vom amâna aceasta pentru anul viitor, deoarece nu putem să canalizăm toate resursele financiare spre ştrand, în detrimentul oraşului. Eu cred că, în momentul de faţă, ştrandul arată suficient de bine şi va fi deschis nu la 1 iunie, eu am propus data de 1 mai, asta, evident, dacă şi condiţiile meteorologice vor permite acest lucru. Şi în trecut, prima zi din mai era cea în care ştrandul îşi deschidea porţile, el chiar purtând numele de «1 Mai»”, a spus Felix Borcean.

Tags: 

Powered by Jasper Roberts - Blog