Menu

Articol

Sute de sesizări despre copiii abuzați și maltratați în Caraş-Severin

În anul 2016, prin intermediul „Telefonul Copilului”, 0255-983, au fost înregistrate 124 de sesizări pentru un număr de 151 de copii, după cum se arată într-un comunicat de presă al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin (DGSPC). Dintre aceştia, 33 de cazuri au fost clasate, pentru 79 de copii au fost oferite servicii de consiliere, aceştia rămânând în familii, cinci cazuri au fost trimise către alte sevicii ale Direcţiei, iar pentru 34 de copii s-a dispus instituirea măsurii de protecţie specială a plasamentului, în regim de urgenţă.

Pe primele cinci luni ale anului acesta, asistenții sociali din cadrul Serviciului „Telefonul Copilului” au înregistrat 43 de sesizări cu privire la diverse situații de risc în care au fost implicați copii.

„Telefonul Copilului ocupă un loc important în misiunea noastră de a-i proteja pe copiii vulnerabili din județ. Echipa noastră este pregătită în orice moment să intervină acolo unde există cazuri de abuz sau neglijență. Fiecare sesizare este atent analizată, iar în funcție de situație se iau măsuri pentru depășirea problemelor”, a declarat Adriana Sătmărean, șef-serviciu „Telefonul Copilului”.

Cetățenii pot semnala cazurile de copii abuzaţi, neglijaţi, aflaţi în situaţie de risc sau în dificultate, situaţii de abuz fizic, emoţional, sexual, neglijare şi exploatare a copilului și prin intermediul telefonului Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Caraş-Severin - 0255-224302.

La acest număr de telefon au fost preluate, în 2016, 31 de sesizări cu privire la un număr de 71 de copii. Cazurile acestor copii au fost instrumentate, după cum urmează: plasament în regim de urgenţă : 12, din care : cinci au fost încredințați asistenţilor maternali profesionişti, iar șapte în centrele de plasament. Un număr de 57 cazuri au fost închise, cu servicii oferite, în timp ce unul a fost clasat.

În ceea ce priveşte sesizările făcute în scris, de  diferite persoane fizice, în anul 2016 au fost 50 de sesizări referitoare la 88 de copii, care au fost rezolvate astfel: în 50 de situații s-a beneficiat de servicii de consiliere, 11 au fost clasate, iar în cazul a 27 de copii s-a luat măsura de protecție generală a plasamentului în regim de urgența. 16 copii abuzați au ajuns în grija asistenților maternali profesioniști, iar 11 în centrul de primire în regim de urgență a copilului.

În 2016 au existat sesizări venite din partea persoanelor juridice, pentru 165 de copii. Un număr de 137 de cazuri au fost închise, cu servicii oferite, iar unul a fost clasat.

De asemenea, în cursul anului 2016, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a sesizat Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Caraş-Severin cazurile referitoare la repatrierea unui număr de şapte copii.

Anul trecut, unităţile sanitare de pe raza judeţului Caraş-Severin au sesizat Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Caraş-Severin cazurile a patru copii care au fost părăsiţi/abandonaţi în aceste unităţi de profil. Toate cele patrucazuri au vizat măsura de protecţie specială a plasamentului, în regim de urgenţă, la asistenţi maternali profesionişti.

Cele mai multe dintre sesizări au vizat abuzuri fizice, neglijență  și copii găsiți pe stradă fără reprezentanți legali. Un rol important în depistarea cazurilor de abuz sau maltratare îl au spitalele din județ. Personalul medical sau asistenții sociali din aceste instituții anunță DGASPC în cazul în care au indicii că un pacient minor a fost tratat necorespunzător. (Foto: transilvaniareporter.ro)

Powered by Jasper Roberts - Blog