Menu

Articol

Tatăl criminal a fost arestat preventiv. El şi-a ucis doi copii, un băieţel şi o fetiţă, la distanţă de 13 ani

Pavel Rădulescu, bărbatul de 44 de ani, din comuna Cornereva, care şi-ar fi omorât la naştere doi dintre copii, a fost trimis în arest preventiv pentru următoarele 30 de zile.

Potrivit biroului de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin au dispus, în data de 12 ianuarie, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Pavel Rădulescu sub aspectul săvârşirii a două infracțiuni de omor asupra unui membru de familie.

„În fapt, s-a reținut că inculpatul Rădulescu Pavel, în cursul anului 2002, imediat după ce soția sa a născut la termen un nou-născut de sex masculin, l-a ucis prin introducerea acestuia într-un sac de material plastic și l-a îngropat sub o stâncă, la circa 200 metri de casă, situație care s-a repetat și în cursul anului 2015, când soția sa a născut un alt nou-născut, de sex feminin, pe care inculpatul l-a îngropat în același loc”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Înalta Curte.

În cursul zilei de astăzi, inculpatul a fost prezentat cu propunere de arestare judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Caraș-Severin, care a admis cererea și a dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele inculpatului Rădulescu Pavel, pentru o perioadă de 30 de zile.

Până acum, anchetatorii nu au stabilit motivele pentru care acest bărbat, care mai are alţi cinci copii, i-a omorât pe cei doi prunci la naştere.

Powered by Jasper Roberts - Blog