Menu

Articol

Tiberiu Ştefan Mănescu, la 70 de ani

Prof. univ. dr. ing. EUR. ING. Tiberiu Ştefan Mănescu împlineşte, astăzi, 70 de ani de viaţă, ani petrecuţi în cea mai mare parte la Reşiţa, oraş în care s-a născut (30 octombrie 1947), în care şi-a desăvârşit studiile primare şi liceale, oraş în care, la începutul carierei, a fost vreme de 3 ani inginer la UCM Reşiţa, apoi, din 1973, a ales calea profesoratului la nou-înfiinţata Facultate de Subingineri, devenită în 1990, Facultatea de Inginerie Reşiţa, şi, din 1992, Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa.

Tiberiu Ştefan Mănescu a absolvit Facultatea de Mecanică a Politehnicii din Timişoara, în 1970,, iar în 1982 a devenit doctor în specialitatea „Uzura, Încercarea şi Rezistenţa Materialelor”.

La Reşiţa a urcat toate treptele universitare: asistent (1973-76), şef de lucrări (1976-90), conferenţiar universitar (1990-93) şi profesor universitar din 1993, până în prezent, predând cursuri de Mecanică, Rezistenţa Materialelor şi Organe de Maşini. Are două brevete de inventator şi patru certificate de inovator, este coordonator de proiecte şi coordonator de doctorate, fiind unul din fondatorii Şcolii Doctorale la UEM Reşiţa (2004). Tiberiu Ştefan Mănescu este membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România.

Pentru activitatea sa ştiinţifică şi didactică a fost distins cu titlurile:

- Personalitate a judeţului Caraş-Severin, 1997;
- Inginer European (EUR ING), Bruxelles, 1999;
- Diplomă de Excelenţă MILENIUM, Guvernul României, Instituţia Prefectului Caraş-Severin;
- Cetăţean de Onoare al Municipiului Reşiţa, 2007.

Cu prilejul zilei de naştere, colegii din Sindicatul FIRES al Universităţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa îi transmit domnului profesor Tiberiu Ştefan Mănescu:

„Pentru întreaga activitate şi pentru efortul depus în dezvoltarea învățământului românesc, în general şi la Universitatea „Eftimie Murgu" Reşiţa, în mod special, vă felicităm din toata inima, dorindu-va sănătate, mulţi ani fericiţi cu împliniri şi bucurii!”

LA MULŢI ANI!
VIVAT ACADEMIA!
VIVAT PROFESSORES!

Powered by Jasper Roberts - Blog