Menu

Articol

Tinerii din Caraş-Severin şi Timiş schimbă păreri în cadrul proiectului „Cultura și arta în Reșița Montană“

Forumul Democrat al Germanilor Caraş-Severin şi Asociaţia Germană de cultură şi educaţie a adulţilor Reşiţa, alături de Colegiul Naţional „Diaconovici-Tietz“ Reşiţa organizează astăzi, 7 decembrie, o acţiune dedicată tinerilor din judeţul nostru şi cei din Timiş.

Începând cu ora 12.00, Sala „Jean Monnet“ din cadrul Colegiului Național „Diaconovici - Tietz" Reșița se va sefăşura proiectul „Cultura și arta în Reșița Montană". Elevii reşiţeni vor avea ocazia să se întâlnească cu tinerii din Jimbolia sub coordonarea Angelei Chici (Muzeul „Stefan Jäger"). De asemenea, în cadrul acestui proiect va avea loc şi vernisajul expoziției de artă plastică.

„Evenimentul va continua la ora 14.00, cu o vizită a delegaţiei din Jimbolia la Universitatea „Eftimie Murgu“ din Reșița, iar de la ora 16.30, la sediul Forumului German Reșița, va avea loc un alt schimb de experienţă a tinerilor cu cei din cadrul cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza" al Forumului Democratic al Germanilor Caraș-Severin, coordonatori Doina și Gustav Hlinka“, ne-a informat Erwin Ţigla, preşedintele Forumului German Caraş-Severin.

Powered by Jasper Roberts - Blog