Articol

A.S.: „Aristocraţia istorică – şi ea trebuie să fie totdeauna istorică pentru a fi importantă – au dispărut aproape, clasa de mijloc pozitivă nu există, golurile sînt împlinite de străini, clasa ţăranilor e prea necultă şi, deşi singura clasă pozitivă, nimeni n-o pricepe, nimeni n-o reprezentează, nimănui nu-i pasă de ea“ (Mihai Eminescu, Opere, vol. IX, 172).

Mare adevăr rostit de gazetarul Mihai Eminescu, de care, din cînd în cînd, mă apucă un dor nebun atunci cînd văd marii parveniţi din fruntea mass-media româneşti, din cauza cărora şi societatea de astăzi este mai debilă şi mai mediocră decît am fi sperat. Eminescu este Uriaş pentru că este peren! La fel precum tarele societăţii româneşti moderne! De la Cuza încoace putem compara pe concepte şi instituţii! Vă propun un text scris cu aproape 150 de ani în urmă. Este atît de actual, parcă ar fi fost scris astăzi! După el, nu mai poţi scrie nimic... (mario balint)

„Peste noapte şi prin surprindere s-au introdus codici, traduşi rău din franţuzeşte, o organizare comunală tradusă, regulamente traduse; toate formele esterioare ale unei civilizaţii străine s-au introdus la noi: scumpe, sterpe, ultraliberale, neavînd alt rezultat decît favorizarea străinilor în toate afacerile lor din România.

Astfel statul român nu este un produs al geniului rasei române, ei un text franţuzesc aplicat asupra unui popor ce nu-l înţelege şi nu-l va înţelege niciodată. Unitatea ideală ce exista între români se nimiceşte zi cu zi; în loc de-a sămăna în toate cele, începem a ne deosebi. Nu mai vorbim de nepăsarea noastră naţională, care-a făcut cu putinţă ca o promiscuitate etnică din cele mai curioase să formeze clasele culte şi consumatoare din România. Destul numai că limba e gonită de păsăreasca gazetelor, muzica de-o admirabilă adîncime e gonită de cîntece nemţeşti şi franţuzeşti sau trasă pe calapodul celei străine, încît îşi pierde caracterul şi naivitatea; literatura – o reproducere rea a celor străine; legile – o traducere; organizaţia – o maimuţare...

Ne mulţumim dacă actele guvernanţilor de azi nu sînt de-a dreptul de înaltă trădare, abstracţie făcînd de toate celelalte defecte ale lor, precum mărginirea intelectuală, slăbiciunea de caracter, lipsa unui adevărat şi autentic sentiment patriotic.

Trădătorii devin oameni mari şi respectaţi, bîrfitorii de cafenele – literatori, ignoranţii şi proştii – administratori ai statului român... Atîtea nulităţi s-au ridicat în cei din urmă ani, atîţia cavaleri de industrie s-au îmbogăţit încît spectacolul nu ne mai interesează şi pare c-am voi să vedem ceva nou, fie chiar cu preţul libertăţilor publice, fie chiar sub absolutism...

Apostoli ai unui liberalism înşelător, aţi falsificat simţul naţiunei prin promisiuni irealizabile, considerînd negreşit că a promite e nobil, dar a-şi ţine cuvîntul e burghez. Patrioţi făţarnici, v-aţi prefăcut că vărsaţi lacrime pe nenorocirile poporului şi, îndată ce aţi ajuns la guvern, cea dentîi grije a voastră a fost de-a arunca sorţii pe cămaşa lui şi de a vă împărţi funcţiunile şi grasele sinecure, căci niciodată nu v-aţi gîndit decît la satisfacerea poftelor voastre nesăţioase... Aroganţi în cuvinte, cînd a fost vorba de fapte aţi îngenuncheat înaintea străinului şi i-aţi oferit faţa fără să vă gîndiţi că palma aplicată pe dînsa o resimţea ţara pe obrazul ei.

Cu gura plină de principii mari, n-aţi neglijat niciodată micele voastre interese şi, de ani, prezentaţi ţărei spectacolul scandalos ce-l vedem în istoria popoarelor numai în timpuri de decadenţă; îmbuibaţi însă nesatisfăcuţi, vă certaţi unii pe alţii, vă acuzaţi între voi de imoralitate, vă aruncaţi în faţă epitetele de cumularzi şi concesionari – toate acestea în ochii naţiunei uimită de atîtea turpitudini!

Aţi batjocorit întotdeauna libertăţile publice, cari sînt patrimoniul poporului, iar nu al vostru, căci aţi introdus tirania mediocrităţilor patente, aţi înfiinţat o sumă de satrapi în miniatură, cari au căzut ca lăcustele pe spinarea judeţelor, spre a le exploata şi jefui. Aceia din voi cari au rămas oneşti au devenit complicii lor, căci n-au avut niciodată destul curaj patriotic spre a-i denunţa naţiunii indignate.

Ceea ce ne dă dreptate – în contra voinţei noastre şi din nenorocire – e realitatea. Chiar de-am voi să calomniem, nu putem. De-am voi să zugrăvim lucrurile mai rele decum sînt condeiul nostru abia e-n stare a atinge umbra realităţii. Pentru a putea exagera ceea ce se-ntîmplă în ţară, în Parlament, în administraţie, în viaţa economică şi morală a imensei majorităţi a poporului, ar trebui cineva să-mprumute colorile negre din Infernul lui Dante. Şi oare nu este această Românie pentru poporul ei propriu un adevărat infern? Am dori să treceţi graniţa pe oriunde poftiţi, să ne spuneţi unde veţi găsi atîta boală, atîta mizerie, atîta rău trai şi totodată atîta gol sufletesc ca la populaţiunile din ţara noastră”.

MIHAI EMINESCU