Menu

Articol

Un an cu suspendare pentru un fost şef al D.G.A.S.P.C. Caraş-Severin!

Curtea de Apel Timişoara a respins ca nefondat apelul prin care fostul angajat al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului  Caraş-Severin (D.G.A.S.P.C. ) , Florin Stefu, a contestat sentinţa penală a Judecătoriei Reşiţa, în baza căreia a fost condamnat la şase luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de şase luni, cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă.

Instanţa a aplicat inclupatului pedepse complementare, conforme cu fapta săvârşită: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul de a ocupa funcţia de şef de centru al Complexului de Servicii Sociale Reşiţa, respectiv dreptul de a desfăşura orice fel de activitate în cadrul vreunei unităţi de asistenţă socială din cadrul D.G.A.S.P.C. Caraş-Severin, pe o durată de 2 ani şi şase luni, după executarea pedepsei principale.

În 2015, Florin Ştefu a îndeplinit funcţia de şef centru la Complexul de Servicii Sociale Reşiţa, din cadrul D.G.A.S.P.C. Caraş-Severin, perioadă în care a fost acuzat că, în timpul serviciului, a agresat fizic în repetate rânduri un minor şi trei minore, aflaţi instituţionalizaţi în centru. Aceştia au fost loviţi peste cap şi faţă cu palma, provocându-li-se suferinţe fizice. Lovirile erau motivate prin aceea că minorii greşeau adesea, fie că nu aveau note bune, fie chiuleau de la şcoală. Instanţa a reţinut şi faptul că, pe lângă comportamentul violent, fizic şi verbal, Florin Ştefu a recurs şi la alte măsuri umilitoare, cum ar fi tunderea la zero a minorilor, inclusiv a fetelor, pe motiv că ar fi avut păduchi. A existat şi declaraţia unei minore, potrivit căreia şeful de centru i-a făcut avansuri cu tentă sexuală, iar datorită acestei situaţii s-a simţit favorizată comparativ cu colegii săi.

În apel, inculpatul a solicitat achitarea sa şi amânarea aplicării pedepsei, criticând declaraţiile martorilor, spunând că unii dintre ei nu au asistat personal la savârşirea faptelor, iar alţii au manifestat o antipatie faţă de el.

Instanţa obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere de 2 (doi) 6 (şase) luni să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin la datele fixate, să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile etc. Totodată impune ca acesta să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune şi să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii-Primăria Reşiţa sau Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin, pe o perioadă de 80 de zile.

Powered by Jasper Roberts - Blog