Articol

În urmă cu trei ani şi jumătate, primarul Băilor Herculane, Nicuşor Vasilescu, precum şi secretara primăriei, Aurelia Dumitrache, au fost ridicaţi de mascaţi într-o dimineaţă de iulie, sub pretextul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie. Aceeaşi soartă a avut-o un om de afaceri din staţiune, despre care procurorii susţineau că beneficiase de avantaje ilegale din partea lui Nicuşor Vasilescu. A fost ca un show mediatic, gândit ca să atragă atenţia celorlalţi asupra celui mai important politician al urbei.

Primarul a respins din start acuzaţiile ce i se aduseseră, dar cine să-l fi crezut, mai cu seamă după dezastrul la care fusese supusă staţiunea în urma privatizării? Dacă Iosif Armaş se făcuse vinovat de cum ajunsese Băile Herculane, de ce nu ar fi fost în aceeaşi situaţie şi Nicuşor Vasilescu?  Opinia publică fusese „educată” că acolo unde descindeau procurorii şi poliţiştii anticorupţie nu exista nicio şansă să te creadă cineva nevinovat. Aşa s-a întâmplat şi în cazul lui Nicuşor Vasilescu care, pe rând, a primit control judiciar, arest la domiciliu, după care a fost trimis în judecată. Nu înainte ca să i se schimbe încadrarea faptelor comise aproape la fiecare înfăţişare la procuror. Iar în tot acest timp, spunea peste tot că era nevinovat. Un leit motiv folosit la tot pasul.

Mai mult, a fost suspendat din funcţia de primar, a rămas fără serviciu într-un moment în care soţia avea grave probleme de sănătate, însă puţini dintre cei cunoscuţi i-au dat o mână de ajutor, parcă de teamă să se încurce cu un inculpat. În faţă, toţi îi dădeau dreptate, însă în spate... Norocul cu o rudă apropiată unde şi-a găsit de lucru.

După trei ani şi jumătate de tracasări neîntrerupte, procese la Reşiţa şi Timişoara, Curtea de Apel Timişoara l-a găsit nevinovat. Pe el şi pe secretară. A plâns, dar a şi râs. Un râs eliberator de toate suferinţele de care a avut parte. Cel mai probabil se va adresa altor instanţe din România şi instituţiilor europene pentru a-şi face dreptate până la capăt. Şi, cu siguranţă, va reuşi însă, nicio instanţă din lume nu va putea să-i şteargă umilinţa de care a avut parte. Dus la interogatoriu ca un infractor notoriu, plimbat prin sălile de judecată cu tinicheaua după el, fiind la un pas de o condamnare pentru fapte ce îi erau străine.

Şi mai este ceva: nimeni nu-i va reda cei trei ani şi jumătate din viaţă, şi asta pentru că nu a avut inamovibilitate, precum procurorii care i-au instrumentat dosarul.