Menu

Articol

Vela: „Personaje care susţin PSD şi trădează PNL nu mai pot conduce organizaţiile liberale“

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, preşedintele PNL Caraş-Severin, senatorul Marcel Vela, lasă să se înţeleagă că nimeni nu este mai presus de prevederile statutului, iar cine denigrează partidul, plăteşte. În felul acesta, senatorul încearcă să justifice motivul pentru care a fost revocat Felix Borcean din fruntea Biroului Permanent Local Caransebeş şi înlăturat din Biroul Permanent Judeţean al PNL Caraş-Severin.

Iată ce spune Vela: „După excluderea lui Viorel Cataramă care a făcut declarații publice împotriva președintelui Ludovic Orban și a BPN, în prima ședință a conducerii naționale voi vota și pentru demiterea lui Marin Anton din Giurgiu, care a făcut declarații publice ce afectează imaginea PNL“.

Preşedintele PNL Caraş-Severin publică un extras din statut partidului, cu obligaţiile liberalilor şi măsurile disciplinare ce derivă din nerespectarea acestuia:

Să pună în practică, cu disciplina și responsabilitate, toate hotărârile și deciziile organelor de conducere ale partidului.
Să nu participe la acțiuni sau manifestări contrare intereselor partidului și să nu aibă atitudini ori luări de poziție care să contravină deciziilor și hotărârilor organismelor statutare ale partidului

Excluderea din partid vine pentru încălcarea deciziilor și hotărârilor organismelor de conducere ale partidului și dacă prin aceasta a adus prejudicii majore îndeplinirii unor obiective politice importante.

„Așadar, respectarea Statutului nu este un moft sau opțională, nici în Sectorul 2 din București, nici în Giurgiu, Gorj, Caraș-Severin sau alt județ din țară, indiferent de numele, funcțiile, sau potențialul financiar al unora sau altora.

Obiectivele tuturor membrilor PNL trebuie să fie lupta împotriva guvernării PSD-ALDE-UDMR, care duce România din criză în criză și apărarea compatrioților de un partid socialist care, zi de zi, ne scoate în afara valorilor Uniunii Europene.

În concluzie, nu mai au ce căuta în fruntea unei organizații liberale personaje care susțin PSD și trădează PNL“, se arată în postarea de pe Facebook.

Powered by Jasper Roberts - Blog