Menu

Articol

Viitorul Caransebeş pierde 3 puncte acasă, în faţa Ezerişului

Viitorul Caransebeş – Progresul Ezeriş 1-2 (1-1)

Autor: 

În etapa a IX-a a Ligii a IV-a, sâmbătă, 3 noiembrie, Viitorul Caransebeş a jucat pe teren propriu cu Progresul Ezeriş, un meci de coşmar pentru gugulani, care erau neînvinşi în actuala ediţie de campionat.

Gazdele şi-au trecut în cont prima ocazie în minutul 6, când Negrei a executat o lovitură liberă de la 25 de metri, iar Arnăut a reluat de la 10 metri, plasat, însă Varga a reuşit să reţină.

Replica oaspeţilor a venit în minutul 21, când Suciu, aflat pe partea stângă, i-a pasat lui Burdan, acesta a trimis mai departe către Rusnac, aflat în poziţie centrală, şutul excelent, de la 20 de metri, fiind respins în corner, în ultima clipă, de Socaci.

Cei de la Progresul au deschis scorul în minutul 31, atunci când Rusnac a şutat puternic din marginea careului, Socaci a deviat în bară, de unde mingea a intrat în plasă.

Egalarea a venit în minutul 43, atunci când Negoescu a pătruns pe partea stângă şi, deşi talonat de Koschling şi pus în dificultate de ieşirea hotărâtă a lui Varga, a reuşit să-l învingă pe portarul oaspeţilor cu un şut la colţul lung.

În minutul 47, Nicola a scăpat perpendicular spre poarta adversă, l-a driblat pe Varga pe partea dreaptă, însă a intrat în unghi, iar şutul său, din poziţie dificilă, a fost deviat în corner de goal-keeper-ul Progresului, repliat între buturi. Două minute mai târziu, acelaşi Nicola a centrat perfect de pe aripa stângă, însă lovitura de cap a lui Negoescu, de la 8 metri, s-a dus peste transversala porţii adverse.

Chiar şi în aceste condiţii, oaspeţii au trecut în avantaj în minutul 51, după o fază în care apărarea caransebeşeană a bâlbâit o minge în propriul careu, Megheleş a încercat să degajeze, însă balonul l-a lovit pe Arnăut, după care a intrat în plasă.

Progresul a trecut la cârma jocului, iar în minutul 54 Simion, aflat pe dreapta, a expediat o torpilă de la 30 de metri, mingea fiind deviată în corner de Socaci. În minutul 59, acelaşi Simion, aflat tot pe aripa dreaptă, i-a pasat bine lui Suciu, care a şutat puternic de la 18 metri, însă Socaci a reuşit să pareze.

În minutul 68, Negoescu a fost faultat în suprafaţa de pedeapsă de Simion, centralul Dorin Voinea dictând lovitură de la 11 metri. Penalty-ul a fost executat de Negrei, care a trimis în stânga lui Varga, dar balonul a trecut la o palmă de poartă.

Gazdele au căzut psihic, astfel că, până la final, nu au mai avut nicio ocazie clară de a înscrie, iar oaspeţii s-au mulţumit cu rezultatul înscris pe tabela de marcaj şi au încercat să ţină mingea cât mai departe de propriul careu.

Viitorul Caransebeş: D. Socaci, C. Arnăut, A. Megheleş (min. 87, C. Govoşdeanu), C. Rotea, M. Frenţ, N. Imbre, G. Negrei, D. Drăgoi, R. Cărăuşu, Al. Nicola, C. Negoescu; rezerve: C. Birăescu, A. Marco, C. Nicoară, F. Boieriu. Antrenor, Ion Bica.

Progresul Ezeriş: Al. Varga, D. Suciu (90+2, G. Vlad), I. Simion (87, I. Budai), Al. Rusnac, P. Măduţă, Al. Urlică, R. Ciurea, Al. Leonte, G. Koschling, H. Marişescu, F. Burdan; rezerve: C. Şodâncă, G. Vămanu, P. Corneanu, A. Spătaru. Antrenor, Adrian Enăşescu.

A arbitrat la centru Dorin Voinea (Reşiţa), asistat la cele două linii de Răzvan Toader (Oţelu Roşu) şi Ilie Ciocoi (Reşiţa). Observatori: Marius Popescu (Reşiţa) şi Marin Vărzan (Oţelu Roşu).

Powered by Jasper Roberts - Blog