Menu

Articol

Vine iarna, s-au pus să taie pădurea

În urmă cu două zile, Dispeceratul Poliţiei Locale Reşiţa a înregistrat o sesizare cu privire la faptul că, în pădurea din apropierea străzii Muzicescu se taie copaci, existând temeri că cei ce o făceau nu aveau aprobare în acest sens.

Potrivit Iuliei Rădoi, şef Birou în cadru Poliţiei locale, lucrătorii din cadrul Biroului Inspecție Comercială, Urmărire Disciplină în Construcții, Afișaj Stradal, Protecției Mediului și Evidenței Persoanei s-au deplasat la fața 

locului, unde au surprins treipersoane, în timp ce tăiau material lemnos. Este vorba de un număr de zece arbori, din pădurea ce aparține domeniului public al Municipiului Reșița.

Polițiștii locali au procedat la identificarea persoanelor în cauză, acestea fiind conduse la sediul instituției în vederea întocmirii documentelor de predare către Poliția Municipiului Reșița cu scopul 

continuării cercetărilor.

„Menționăm că, pe durata acțiunii s-a urmărit întocmai desfășurarea procedurii conform legii. Motofierăstrăul folosit la săvârșirea infracțiunii a fost predat organelor de poliție iar materialul lemnos se află în custodia S.P. – Direcția Pentru Întreținerea și Repararea Patrimoniului Consiliului Local, Serviciul de Iluminat Public și 

Deszăpezire”, se arată în comunicatul Poliţiei Locale Reşiţa.

Powered by Jasper Roberts - Blog