Menu

Articol

Voluntarii USR au reuşit să strângă peste 5.000 de semnături în Caraş-Severin

Inițiativa cetățenească #FărăPenali a demarat în Caraș-Severin în luna aprilie 2018. Numărul voluntarilor nu a fost unul mare la începutul acestei campanii, dar pe parcurs s-au adunat zeci de persoane. „Cu timpul, oamenii au auzit de inițiativă și au început să ia atitudine. Românii din județul nostru și din diaspora, Spania, Austria sau chiar Thailanda, ne-au trimis liste semnate și încurajări”, spune Anca Roşnoveanu, membră a USR Caraş-Severin.

Campania va continua până pe data de 21 august, iar până în momentul de faţă s-au strâns 5.100 de semnături. Anca Roşnoveanu mai spune că aceste semnături au fost strânse şi datorită faptului că voluntarii s-au deplasat în principalele oraşe ale judeţului.

„Din păcate, evenimentele neplăcute nu ne-au ocolit nici pe noi, așa cum nu i-au ocolit nici pe colegii din țară, care au făcut același efort. Incidentul de la Oțelu Roșu, unde voluntarul #FărăPenali a fost bătut în fața unui supermarket cu pumnii și picioarele, este odios. Se întâmpla în ziua în care campania la nivel național atingea un prag critic de 500.000 de semnături. Mai apoi, acum câteva zile, a urmat vandalizarea cortului din Reșița, lucru care ne-a lăsat un gust amar. Deşi suntem mulți cei care ne dorim o Românie modernă și demnă, sunt și unii care rămân ancoraţi într-un trecut marcat de lipsă oricărei culturi a dialogului și a diversității”, a mai spus Anca Roşnoveanu.

Powered by Jasper Roberts - Blog