Menu

Anina

Alexandra Ungureanu, cap de afiş la Zilele Aninei 2018. Edilii au pregătit şi alte surprize de proporţii

În perioada 4-5 august, la Anina, pe platoul de evenimente de pe strada Bucegi, artişti de marcă vor oferi locuitorilor momente inedite prilejuite de „Zilele Aninei”.

În prima parte a zilei de sâmbătă, începând cu ra 10.00 va avea loc un turneu de fotbal, iar seara, de la ora 18.00 vor urca pe scenă Emilija Mitrovic, Reddok, Lambrino, Kaira şi cap de afiş Alexandra Urgureanu. Aceasta a postat în domeniul virtual o invitaţie pentru recitalul de sâmbătă, 4 august, asigurându-i pe cei din Anina că vor avea parte de o super petrecere.

Mobilizare ca-n filme la Anina pentru opri un bărbat care s-a urcat băut la volan

Poliţiştii din Anina au fost nevoiţi să facă filtre pentru a putea opri un autoturism condus de un bărbat de 42 de ani. Acesta s-a urcat la volan după ce a consumat alcool şi a plecat pe străzile din oraş. Nu a durat foarte mult timp până când localnicii au sunat să cheme ajutoare.

Centrul Medical de Permanenţă Anina nu funcţionează din cauza unei semnături

Au trecut două luni de la tăierea cu fast a panglicii la Centru Medical de Permanenţă Anina, în prezenţa prefectului Matei Lupu, a primarului Gheorghe Românu şi a conducerii Direcţiei de Sănătate Publică. Momentul a fost cât se poate de grandios: Toată lumea felicita pe toată lumea, medicii erau bucuroşi pentru o nouă sursă de venit, iar politicienii jubilau în sinea lor pentru că bifaseră o nouă realizare.

După o lună de aşteptări, pacienţii din Anina şi-au pierdut răbdarea!

fostul spital din Anina

La o lună de la inugurarea cu fast a Centrul Medical de Permanenţă Anina, în prezenţa prefectului Matei Lupu, a directorului Direcţiei de Sănătate Publică, Dănilă Miloş, şi a reprezentanţilor administraţiei locale, situaţia rămâne neschimbată. Inaugurarea rămâne, deocamdată, doar pe hârtie şi în fotografiile protocolare făcute la tăierea panglicii.

Staţii de pompare fără curent electric, la Anina. Este posibil să se oprească distribuţia apei

În data de 21 februarie 2018, între orele 9-17, SC Enel Distribuție SA anunță că  va sista alimentarea cu energie electrică a stațiilor de pompare Grota Morii și Kraksenthal din orașul Anina.

Ca urmare a acestui fapt, Aquacaraș SA anunță că  în data de 21 februarie  2018, între orele 13-17 în cartierele Steierdorf și Sigismund este posibil să se întrerupă alimentarea cu apă potabilă. 

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog