Menu

Anina

Adrenalină cu rulmenţi la Anina!

La Anina, mâine, sâmbata 29 aprilie, se va desfășura cea de-a III-a ediție a Concursului „Căruț-Line”. Evenimentul este un concurs de carucioare cu rulmenți, organizat de Asociația Adrenaline sub sloganul „Reamintește-ți copilăria”.  

În vederea bunei desfășurări a acestui eveniment, Asociaţia Adrenaline anunță că în intervalul orar 16:00 – 19:00 pe o porţiune din strada Republicii din Anina, cartier Sigismund, circulaţia va fi închisă.

Bucuria Sărbătorilor Pascale cu PES Caraș-Severin

Activiştii PES Caraş-Severin s-au deplasat în Săptămâna Mare la Anina și Reșița pentru a ajuta familii sărmane care au simţit cu această ocazie căldura semenilor. În Anina, trei familii s-au bucurat de această inițiativă, iar alte două din Reșița au simțit și ele  spiritul de solidaritate.

Consilierii reşiţeni vor drum asfaltat de la Minda la Anina, via Comarnic

În şedinţa extraordinară din luna martie, consilierii reşiţeni au fost de acord cu solicitarea transmiterii dreptului de administrare asupra drumului judeţean DJ 582 C, Reşiţa-Anina, aflat în domeniul public al judeţului Caraş-Severin.

Primarul Ioan Popa, inițiatorul proiectului, spunea că acest drum, lung de 32 de kilometri, prin pădure, leagă Reșița de Anina, după ce mai bine de 30 de ani nimeni nu l-a reabilitat. Practic, e ca și un drum forestier, şi pe care se circulă prost, dar care ar putea fi pus în evidență în condițiile atragerii fondurilor europene.

Primarii şi consilierii judeţeni ai PNL au predat o lecţie de solidaritate

Felix Borcean, Ioan Popa, Gheorghe Românu

Ieri, în şedinţa extraordinară a Consiliului Judeţean Caraş-Severin, am fost martorii  unui gest de solidaritate nemaivăzut până acum la acest nivel. Patru primari liberali au hotărât să solicite președintelui Silviu Hurduzeu să realoce Primăriei Anina suma de 60.000 de lei, după ce fiecare dintre ei a renunțat la 15.000 de lei din banii repartizați din cotele defalcate din TVA și din impozitul pe venit ce se alocă pentru echilibrarea bugetelor locale.

Săracii Aninei stau gratis în locuinţele sociale. Au fost iertaţi de datorii şi scutiţi de plata chiriei

Consiliul Local Anina, la propunerea primarului Gheorghe Românu, a aprobat, în şedinţa din luna februarie, scutirea de plata chiriei a locatarilor care stau în locuinţe sociale şi beneficiază de „venitul minim garantat”, adică de ajutoare sociale de la bugetul local. Grupul de 119 persoane care beneficiază de această facilitate este alcătuit din familii cu cel puţin doi copii minori în întreţinere sau persoane vârstnice, fără sprijin, singurul lor venit fiind ajutorul social, astfel că, în majoritatea cazurilor venitul pe un membru de familie este mai mic decât venitul minim garantat.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog