Ne-am distrat, acum câteva zile, cu poetul Iacob Roman, cu criticul Gheorghe Jurma, şi cu alţi membri ai cenaclului Semenicul, pe seama „folclorului nou”, care era „nou” prin anii '50, '60, ai secolului trecut. Sigur, ne-am distrat, dar nu ne-am bătut joc, fiindcă orice lucru vechi, chiar şi nişte versuri naive sau, chiar, tâmpiţele, odată cu trecerea timpului capătă o patină de autenticitate, privite în contextul istoric.
Oraviţa şi-a câştigat renumele de oraş patriarhal, datorită clădirilor cu parfum de istorie, dar şi din cauză că la Oraviţa „nu se întâmplă nimic!” Afirmaţia că la Oraviţa nu se întâmplă nimic e, oarecum, falsă, întrucât încercări s-au tot făcut. Pe lângă încercările de a relansa economia şi turismul, la Oraviţa se mai organizează şi Zilele Oraşului, când distracţia din Piaţa Gării e maximă, şi câte un târg agricol. În rest, e linişte, praf şi pace.
Ne-am distrat, acum câteva zile, cu poetul Iacob Roman, cu criticul Gheorghe Jurma, şi cu alţi membri ai cenaclului Semenicul, pe seama „folclorului nou”, care era „nou” prin anii '50, '60, ai secolului trecut. Sigur, ne-am distrat, dar nu ne-am bătut joc, fiindcă orice lucru vechi, chiar şi nişte versuri naive sau, chiar, tâmpiţele, odată cu trecerea timpului capătă o patină de autenticitate, privite în contextul istoric.
RSS Feed