Menu

elevi

Premierea celor mai silitori elevi din şcolile Reşiţei

Astăzi, începând cu ora 14,30, la Sala Lira a Liceului de Arte „Sabin Păuţa”, din Reşiţa, va avea loc ceremonia premierii de către SC Caraş SA a celor mai buni elevi la învăţătură din unităţile de învăţământ din municipiul reşedinţă de judeţ în anul şcolar 2017/2018. Premierea de astăzi a ajuns la cea de-a XVI-a ediţie, efortul depus de administratorul firmei, Jiva Cocar, fiind unul lăudabil.

Centenarul Marii Uniri, comemorat la Liceul Teologic Baptist din Reşiţa

„Am fost și eu la centenarul Marii Uniri” se intitulează acţiunea desfăşurată în această perioadă la Liceul Teologic Baptist din Reşiţa, eveniment ce se va încheia în data de 29 noiembrie.

Cristina Vîrdău, directoarea instituţiei spune că scopul proiectului îl reprezintă celebrarea Marii Uniri și promovarea valorilor naționale prin intermediul activităților formale și nonformale din domeniul științelor umane și artelor.

Despre soldaţi, la viitor fără trecut

Peste 200 de elevi de clasa a 8-a, de la 14 şcoli gimnaziale şi licee din Municipiul Reşiţa şi Caraşova, însoţiţi de dascălii lor, au fost prezenţi, în această dimineaţă, la Centrul Militar Judeţean Caraş-Severin, care a organizat o Zi a Porţilor Deschise, prilejuite de Ziua Armatei României.

Rezultate excelente pentru studenţii UEMR şi elevi reşiţeni, premiaţi la simpozionul BACStud 201

În perioada 18-20 octombrie 2018 a avut loc la Oradea o nouă ediţie a Simpozionului Internațional „Brainstorming în Agora Cercurilor Studentești BACStud 2018” şi un workshop studenţesc „Creşterea eficienţei energetice la consumatori industriali şi casnici”, ediţia a III-a.

La acest simpozion s-au înregistrat aproape 100 de participanţi – academicieni, cadre didactice şi studenţi din 15 centre universitare din ţară şi străinătate, elevi din șapte colegii/licee, fiind prezentate un număr de 72 de lucrări ştiinţifice, distribuite pe nouă secţiuni de lucru.

Cea mai veche şcoală din Reşiţa a marcat cei 141 de ani de existenţă

Colegiul Naţional „Diaconovici-Tietz“ a aniversat astăzi, 5 octombrie, pe langă „Ziua Educaţiei“, peste un secol şi patru decenii de învăţământ la Reşiţa.

Elevii au desfăşurat mai multe activităţi atât în sălile de clase cât şi în curtea liceului. „Istoria unei instituții școlare se țese zi de zi, crește cu fiecare generație, cu fiecare promoție, cu fiecare absolvent şi este mereu vie și în schimbare, precum sunt sufletele și mințile locuitorilor ei - elevii “, spune Viorica Gîrtoi, directorul adjunct al Colegiului Naţional „Diaconovici-Tietz“.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog