Menu

prietenie

Până la urmă nu va fi bine

De câte ori se vorbeşte despre iubirea dintre două persoane de acelaşi sex, şi în ultima vreme se vorbeşte relativ mult, mă scutur ca de un gând nedorit şi trec repede la alte gânduri. Mai ales că toate iubirile mele au fost feminine. Aproape toate. Cu excepţia iubirilor de familie, care sunt de altă natură. Vorbesc şi despre iubirile secrete, majoritatea copilăreşti, despre care nimeni, afară de mine, nu ştie nimic.

Despre sârbi, fotbal și prietenie

Până la revoluție, urmăream campionatele europene și mondiale de fotbal la diferite posturi de televiziune sârbești. La două ore de transmisiune pe zi, nu aveam nicio șansă să fi văzut așa ceva la televiziunea noastră, singura, de altfel, existentă la vremeea aceea.

„Fericitul” Augustin

Augustin Constantin Jorz are 27 de ani, şi-a făcut studiile de licenţă şi master în specialitatea marketing, la Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa, are domiciliul într-o locuinţă socială din Reşiţa, o cameră de cămin, fără apă şi fără încălzire. Camera este despărţită de balcon de un paravan, pe care îl numeşte „paravanul groazei”, pentru că, iarna, de acolo vine gerul năprasnic şi boala.

Serviciul

Powered by Jasper Roberts - Blog