Menu

primar

Taxă de staţiune balneoclimaterică, la Băile Herculane

De aşa ceva vor avea parte persoanele venite la tratament sau odihnă în staţiunea de pe Valea Cernei, începând de marţi, 1 ianuarie 2019. Hotărârea a fost luată de consilierii locali în ultima lor şedinţă ordinară din acest an.

Dacă operatorii economici din staţiune, prezenţi la şedinţă, au susţinut că noua taxă reprezintă o cheltuială în plus pentru turiştii care se cazează în staţiune, consilierii au fost de părere că ea va ajuta bugetul local.

Lăiţă Beg, o vedetă populară

Nicolae Beg, Lăiţă după cum îl alintă prietenii, este nu doar primarul comunei Marga, ci şi o mică vedetă populară, dacă ne luăm după titlul unei îndrăgite emisiuni de folclor. Lucru, care nu este atât de greu, în condiţiile în care comuna numără puţin peste 1.000 de suflete. Dar, dacă punem la socoteală că e cunoscut şi la Băuţari, Glimboca, Zăvoi, Sacu şi Jupa, înseamnă totuşi ceva pentru el.

Credit de 30,9 milioane de lei, pentru cofinanţarea unor proiecte în Reşiţa

Consilierii reşiţeni au aprobat, în ultima şedinţă oirdinară din acest an, un proiect de hotărâre privind contractarea unui credit de maxim 30,9 de milioane de lei, pe o perioadă de rambursare de 12 ani. Creditul este necesar pentru proiectele, ce depăsesc 130 de milioane de euro, ce presupun cofinanţarea investiţiilor pe care le va derula primăria în perioada următoare.

Un regulament al Primăriei Reşiţa salvează de la demolare terasele sezoniere

În urmă cu câteva luni, primarul Reşiţei  punea gând rău teraselor amenajate pe trotuare. Pe unele le-a şi demolat, iar în cazul altora, cum sunt Yaya Pub şi Coda Vinci, ale cunoscuţilor oameni de afaceri Cătălin Radu şi Costel Ciobanu, aştepta să se termine sezonul. Sezonul estival s-a încheiat de mult, cele două terase au rămas neclintite. Acum, primarul Ioan Popa are o altă explicaţie în privinţa funcţionării acestora, cu totul diferită de cea din primăvară.

Felix Borcean nu exclude disponibilizări la spitalul din Caransebeş

În plenul şedinţei Consiliului Local Caransebeş de joi, 20 decembrie, liderul grupului social-democrat, Florin Bogdea, a cerut să li se prezinte aleşilor municipali un raport în care să fie prezentată situaţia financiară a Spitalului Municipal de Urgenţă, ca urmare a faptului că în presă au apărut informaţii conform cărora fostul manager, Mihaela Popovici, a lăsat unitatea medicală cu datorii.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog