Menu

primar

Se poate şi aşa: primarul Reşiţei a mulţumit consilierilor PSD!

Ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local Reşiţa a avut şi un proiect de hotărâre la care primarul Ioan Popa ţinea mult, deoarece se referea la  achiziţionarea  mai multor parcele de teren de la TMK, însumând peste 26 de hectare de teren. Spre deosebire de alte şedinţe, în care ieşeau scântei pe marginea proiectelor care aveau nevoie de votul a două treimi din numărul total al aleşilor, de data aceasta, în premieră, toată lumea a fost de acord cu toată lumea, iar primarul le-a mulţumit consilierilor, în special celor social-democraţi, fără votul cărora priectul nu ar fi trecut.

Primarul Reşiţei nu vrea să mai audă de fotbal. Popa a declinat oferta lui Rufă

Ioan Popa

După rezultatele nesatisfăcătoare înregistrate de CSM Şcolar Reşiţa în ultimii doi ani, şi cu precădere în această ediţie de campionat, Ioan Popa este categoric în privinţa implicării sale în fotbalul local, susţinut de Primăria Reşiţa. Ieri, Popa spunea că nu mai doreşte să facă aşa ceva şi că îl lasă pe noul conducător al clubului din Valea Domanului, Cristi Bobar să se ocupe de acest subiect.

Felix Borcean se ţine de cuvânt: Căminul cultural din Jupa va fi inaugurat de Sf. Dumitru

Felix Borcean îşi respectă promisiunea

După ce, în luna august, primarul Caransebeşului, Felix Borcean, a fost să verifice la faţa locului cum decurg lucrările de renovare la Căminul cultural din satul aparţinător Jupa, deoarece, în campania electorală, le promisese locuitorilor că Ruga din 26 octombrie, de Sfântul Dumitru, se va desfăşura în incinta acestui imobil, iată că marţi, 16 octombrie, edilul, împreună cu city-managerul Andrei Ungur, au vizitat din nou obiectivul.

La Oţelu Roşu, primarul Mălăiescu apelează la orice metodă pentru recuperarea restanţelor la buget

Luca Mălăiescu

Rău-platnicii din Oţelu Roşu, care datorează bani bugetului local, se pot trezi la poartă cu un angajat al primăriei, însoţit de poliţiştii locali. O astfel de măsură este privită ca o cale prin care contribuabilii vor fi convinşi de necesitatea de a-şi achita obligaţiile la stat.

Felix, primarul care este şi va mai fi!

Primarul Caransebeşului a prins gustul funcţiei pe care o deţine de doi ani şi un pic. Recent, Felix Borcean spunea că nu se teme de nimic şi va candida pentru un al doilea mandat. Bineînţeles, când va veni timpul alegerilor locale.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog