Menu

spital

Nu avem nimic cu Centrul de sănătate din Soceni! Avem cu dr. Dragoş Luca!

Către primarul comunei Ezeriş, domnul RUSU Ioan

Referitor la scrisoarea deschisă apărută pe soceni.ro cu privire la centrele de sănătate din Soceni şi Centrul de permanenţă din Anina, vă comunicăm faptul că primarul Gheorghe ROMÂNU al oraşului Anina nu are nici o problemă cu Centrul de sănătate de la Soceni, dimpotrivă, atunci când a fost nevoie, Oraşul Anina a împrumutat centrului de sănătate din Soceni un obiect de inventar fără de care nu se putea obţine acreditarea acelui centru.

Anina, oraşul de la capătul lumii?! Fără spital, şi centrul medical s-a închis!

Centrul de Permananenţă de la Anina, care asigura servicii medicale de urgenţă, a fost închis de la data de 1 iunie, a.c., astfel că locuitorii oraşului au rămas lipsiţi complet de servicii medicale. Singura salvare rămâne ambulanţa! Reamintim că, din anul 2011, Spitalul Orăşenesc Anina a fost închis, Centrul de Permanenţă din fostul oraş minier rămânând ca o unică şi insuficientă unitate, totuşi, utilă în cazul unor probleme medicale urgente. Însă, de la începutul acestei luni şi Centrul de Permanenţă şi-a închis porţile!

Aprig la mânie, un cioban l-a lovit cu bâta pe un bărbat de 66 de ani

Poliția Municipiului Reșița a fost sesizata prin SNUAU 112 despre faptul că pe raza comunei Fîrliug, în apropierea unei stâne, un bărbat a fost victima unei agresiuni fizice, fiind lovit în zona capului, cu o bâtă, de către un cioban.

Un deputat de poveste!

Cristian Boureanu este din nou personaj principal în paginile tabloidelor. Și tot pentru scandal. De data aceasta, nu cu  fiica sa și fosta nevastă, ci pentru bătaie, cu niște polițiști. Exact nu se știe cine a provocat scandalul, care a dat primul ori câți pumni a încasat fiecare. Există păreri şi păreri, în funcţie de beligeranţi şi de suporterii acestora.

Unde dai și unde crapă!

Polițiști reşiţeni cercetează un bărbat, în vârstă de 66 de ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de loviri și alte violențe după ce a fost implicat într-o altercație cu un conducător auto pe Aleea Călimanilor din municipiul reședință de județ.

Polițiștii susțin că, joi, 1 iunie, în jurul orei 9.30, în timp ce se deplasa cu soția pe aleea respectivă, din Micro IV, bărbatul de 66 de ani l-a înjurat pe un şofer care i-a claxonat pe motiv că cei doi se deplasau pe mijlocul părții carosabile.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog