Menu

spital

Ce s-a întâmplat cu bărbatul din Berzovia dispărut de acasă?

Bărbatul dispărut în data de 3 aprilie de la domiciliul său din Berzovia a fost găsit duminică la o stână din apropierea comunei Ezeriș. Nu era prima dată când pleca de acasă, datorită handicapului sever de care suferă, dar de data aceasta el a fost căutat, în paralel, și de familie,  și de polițiști, familia primind semnale că ar fi fost văzut în rulota unui cioban.

Două accidente în ultimele 24 de ore pe șoselele din județ

Primul accident de circulație a avut loc ieri, 6 aprilie, în jurul orei 8, la intersecția străzilor Căminelor și Constructorilor din Municipiul Reșița. Polițiștii au stabilit că un tânăr în vârstă de 19 de ani, din Reșița, a condus un autoturism dinspre Calea Caransebeșului spre Cartierul Țerova, iar la intersecția celor două străzi, tânărul nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism intrând în coliziune cu acesta, apoi a acroșat un alt autoturism, oprit în intersecție. 

Primarul Luca Mălăiescu: „La Oţelu Roşu, nici spitalul, nici primăria nu au datorii”

Luca Mălăiescu

Când a preluat mandatul de primar, în 2012, Luca Mălăiescu mărturisește că s-a trezit pus în fața unei situații aproape fără ieșire, din cauza numeroaselor arierate găsite la Primăria Oțelu Roșu. Astăzi, lucrurile s-au schimbat radical, datoriile sunt de domeniul trecutului.

Deputatului Ion Spânu i s-a făcut rău în timpul lucrărilor de la Cameră

Ion Spânu

Deputatului PSD de Caraş-Severin Ion Spânu i s-a făcut rău în timp ce se afla la lucrările Camerei Deputaţilor. Colegii săi au sunat după ajutor, la faţa locului ajungând un echipaj care i-a acordat primul ajutor. Deputatul a fost apoi transportat de urgenţă la spital, unde şi-a revenit.

Colegi ai deputatului au confirmat cele întâmplate, precizând că acesta a rămas în spital pentru efectuarea unor investigaţii.

În loc de destinație, a ajuns la spital

În cursul zilei de luni, 20 februarie, în jurul orei 5.50, lucrătorii Poliției din Băile Herculane au fost sesizați despre un accident rutier ce a avut loc pe D.N.6, în afara localității Domașnea.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog