Articol

Omul nu poate fi cunoscut cu adevărat, pentru că se înconjoară şi se acoperă cu lucruri, se ataşează de lucruri şi le iubeşte. Doreşte să aibă şi refuză să fie. Aceasta este filosofia tânărului, personaj din piesa „Vânătoarea de şobolani”, de Peter Turrini. Salvarea ar putea veni din eliberarea de obiecte, astfel încât omul să redevină el însuşi, să poată iubi alt om pentru ceea ce este, nu pentru ceea ce are.

Teatrul Pygmalion din Viena a prezentat duminică, 10 mai, pe scena Palatului Cultural din Reşiţa, premiera spectacolului „Vânătoarea de şonolani”, de Peter Turrini, în regia lui Tino Geirun, cu scenografia de Nicolae Dumitru Vlădulescu, având în distribuţie actorii Constantina-Elisabeta Vanca şi Daniel Gavriş.

Cele două personaje din piesa „Vânătoarea de şobolani” sunt un El şi o Ea, un alt fel de Adam şi Eva, care se descoperă unul pe celălalt nu într-o grădină a raiului, ci într-o groapă de gunoi. Spre deosebire de Adam şi Eva, care şi-au pierdut inocenţa în minunata grădină, El şi Ea încearcă să-şi recupereze inocenţa, scăpându-se de lucruri, de prejudecăţi, de trecut, de haine. La început limbajul celor doi tineri de la marginea societăţii este unul violent, comportamentul lor este brutal, dar, pe măsură ce Ea înţelege şi acceptă jocul propus de El, iubirea se naşte firesc şi emoţionant. Cei doi îşi abandonează lănţişorul, ceasul, fardurile, portofelul, banii, hainele, amintirile, într-un streap tease psihologic care îi readuce la puritate, îi aduce la iubirea dintâi, dar şi la contopirea naturală, dezbrăcată de orice vulgaritate.

Viziunea regizorală a lui Tino Geirun, precum şi scenografia lui Nicolae Dumitru Vlădulescu potenţează excelent această idee a întâlnirii dintâi, într-un spaţiu ostil, şi a cunoaşterii, atât de sine, cât şi a celuilalt, cunoaştere care se dezvoltă ascendent până la deznodământul tragic.

Constantina-Elisabeta Vanca reuşeşte să încarneze o fată simplă, vulgară, nevrotică, evident săracă, obsedată de bani, dar care se transformă sub ochii noştri, înţelegând, în urma „jocului” propus de partener, că iubirea adevărată nu are nevoie de lucruri. Poate, puţin stridentă la început, când replicile ei strigate cu maximă intensitate nu sunt prea naturale şi îşi risipesc energia în tavan, dar din ce în ce mai consistentă, pe măsură ce relaţia cu partenerul se construieşte. Scenele în care Ea se zbuciumă şi se târăşte după lucruri şi după banii aruncaţi de partener sunt dramatice, momentele de apropiere şi sărutul prin gardul gropii de gunoi, apoi momentele în care tremură de frig, poate de frică, poate de iubire, sunt de o copleşitoare frumuseţe şi emoţie.

Daniel Gavriş face un rol de excepţie în pielea tânărului revoltat, care simte şi resimte societatea ca pe o imensă groapă de gunoi, în care oamenii trăiesc înconjuraţi de lucruri nefolositoare. Lucruri după care aleargă, după care tânjesc, lucruri care le definesc viaţa, o viaţă falsă, îmbrăcată şi încărcată cu obiecte, însă golită de sentimente. Extrem de natural în replici şi în gesturi, Daniel Gavriş reuşeşte performanţa de a releva un personaj aparent dur, colţuros, agresiv, dar în realitate de o adâncă sensibilitate. Este un om rănit, un om dezamăgit, un bărbat trecut prin experienţe dramatice, dar şi un copil supărat, naiv şi sensibil. Greu, foarte greu de jucat această dualitate, iar tânărul actor reuşeşte acest lucru cu o naturaleţe ieşită din comun, pentru că simte bine personajul, poate şi pentru că este chiar la vârsta în care tinerii se confruntă cu astfel de probleme.

Scena finală, o scenă sufocantă, la propriu şi la figurat, în care cei doi tineri se îmbrăţişează, încearcă să se găsească, să se descopere prin sacii negri de nylon, duce tensiunea la paroxism, moment în care pare că universul va exploda.

Şi, într-adevăr, explodează în mod tragic, pentru că, nu-i aşa?, fericirea nu poate să dureze. Întotdeauna universul şi „ceilalţi” complotează pentru ca cei ce reuşesc să atingă fericirea să fie pedepsiţi! Adam şi Eva, pentru că au descoperit gustul fericit al păcatului, au fost izgoniţi din rai, tinerii din groapa de gunoi, pentru că şi-au redescoperit fericita inocenţă, au fost pedepsiţi cu moartea.

„Vânătoarea de şobolani”, în regia lui Tino Geirun, un spectacol bun, un spectacol tensionat, alert şi emoţionant, care i-a ţinut cu sufletul la gură pe spectatorii de la Palatul Cultural din Reşiţa, făcându-i să explodeze, la final, în lungi şi binemeritate aplauze.