Menu

Articol

Avocatul Poporului, contrazis de deputata Valeria Schelean-Şomfelean

Valeria Schelean-Șomfelean

Discuţiile pe marginea Ordonanţei de Urgenţă 7/2019, au declanşat nemulţumirile nu doar ale magistraţilor, ci şi ale societăţii civile. La rândul lor, politicienii din Opoziţie critică în termeni duri modificările aduse legilor justiţiei prin această ordonanţă. Deputata PNL de Caraş-Severin, Valeria Schelean-Şomfelean face referiri la indeciziile lui Victor Ciorbea care nu se grăbeşte să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la acest act normativ

„Motivarea oferită de Avocatul Poporului, pentru lipsa sa de reacție, este halucinantă. Acesta susține că n-ar fi fost «oficial» sesizat printr-o petiție și, oricum, nu cunoaște cu exactitate textul normativ cu privire la care ar urma să solicite efectuarea controlului de constituționalitate, întrucât Ordonanța de urgență nr. 7/2019 va suferi modificări“, spune deputata liberală.

Adresându-i-se acestuia, Valeria Schelean-Şomfelean îi aminteşte atribuţiile pe care i le impune funcţia: „Domnule Ciorbea, în calitatea dvs. de Avocat al Poporului, vă revine obligația de a apăra drepturile și libertățile persoanelor fizice, iar pentru îndeplinirea atribuțiilor dvs. nu aveți nevoie de vreo petiție punctuală din partea vreunui cetățean, ci aveți posibilitatea de a sesiza, din proprie inițiativă, Curtea Constituțională atunci când constați că un act normativ încalcă legea fundamentală! Iar dacă nu cunoașteți textul normativ ce ar trebui să facă obiectul sesizării, vă sugerez să faceți o simplă lectură a tuturor pozițiilor oficiale exprimate de reprezentanții instanțelor de judecată, de asociațiile profesionale ale magistraților, de instituțiile din domeniul justiției și, cu siguranță, veți elucida acest mister!“

Powered by Jasper Roberts - Blog