Menu

Articol

Bunicii de la Căminul pentru Persoane Vârstnice Reşiţa primesc cadouri din partea etniei germane

Cu toate că mai avem de aşteptat până la venirea sărbătorilor de iarnă, reprezentanţii Forumului Democratic al Germanilor din Caraş-Severin alături de Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor din Reşiţa, au dat startul acţiunilor caritabile pe care le desfăşoară în această perioadă.

Astăzi, 3 decembrie, aceştia vor merge în vizită la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Reşiţa, „încărcaţi“ cu cadouri şi voie bună.

„Pentru cei internaţi în acest cămin, membrii noştri vor duce pacheţele şi citrice, toate pentru a face simţită această perioadă plină de har, iar formaţiile culturale ale etniei germane din municipiu vor prezenta şi un scurt program artistic, pentru a descreţi frunţile celor aflaţi aici şi a le bucura sufletele“, a spus Erwin Ţigla, preşedintele Forumului Democratic al Germanilor Caraş-Severin.

În faţa bunicilor vor evolua formaţia muzicală „Banater Bergland”, Vincenzo Musi, grupurile „Intermezzo” și Duo Gassenheimer precum şi formaţia de dansuri populare germane „Enzian”.

Powered by Jasper Roberts - Blog