Menu

Articol

Cei mai mici se bucură de copilărie în Tabăra de Schi de pe Semenic

Muntele Semenic a rămas în topul preferinţelor turiştilor în ciuda declinului economic din ultimii ani. Cine nu îşi aduce aminte de sfârşitul de săptămână petrecut aici, alături de familie, prieteni şi cu sute de schiori prin preajmă, petreceri cu muzică de calitate şi mese festive. Generaţii întregi au mers măcar o singură dată în tabără pe Semenic, iar copilăria lor a fost mult mai frumoasă prin simplul fapt că se bucurau mai mult de natură. Semenic a însemnat pentru mulţi cărăşeni şi nu numai, prietenie, voie bună şi disciplină.

Acum, zona este aproape părăsită, iar posibilitatea de cazare şi de a petrece câteva zile aici, este tot mai redusă. În ciuda tuturor factorilor ce au dus la distrugerea turismului, membrii Asociaţiei Prietenii Munţilor refuză să capituleze. De ani de zile aceştia promovează muntele şi fac demersuri pentru ca sportul alb să adune cât mai mulţi admiratori. De ani de zile, membrii asociaţiei organizează pe muntele Semenic Tabăra de Schi. Dacă în primii ani le-a fost foarte greu, lucrurile încep să se îndrepte. Astăzi, 4 ianuarie 2018, pe Semenic ninge, iar peste 100 de tineri se pregătesc să urce pe schiuri. Instructorii îi ajută pe cei mai mici, elevi în clasa întâi, să îşi pună clăpării şi schiurile şi să înceapă cursurile. Nu toţi sunt copiii membrilor Prienii Munţilor, dar sunt trataţi ca viitori schiori.

Cristina Ardeleanu, învăţător la Şcoala Generală numărul 7 din Reşiţa, urcă pe munte cu copiii de aproape şase ani. „Anul acesta, în tabără sunt 34 de elevi de la Şcoala Generală numărul 7. dintre aceştia, 16 sunt în clasa întâi. Le mulţumesc părinţilor că au avut curajul să îi trimită în tabără mai ales că se dezvoltă într-un mod mult mai plăcut. Devotamentul instructorilor şi abilitatea acestora de a luicra cu copiii este unul dintre principalele motive pentru care venim aici în fiecare an“, spune Cristina Ardeleanu. Cursurile se vor încheia în data de 10 ianuarie, iar la final se va organiza şi o competiţie pentru cei prezenţi. Până atunci, tinerii au timp suficient să se bucure de zăpadă şi peisajul minunat al zonei, iar pe pârtii se vor auzi urletele de bucurie a celor care au reuşit să înveţe ceva nou din tainele sportului alb.

Powered by Jasper Roberts - Blog