Menu

Articol

Cîmpul tactic, România!

Autor: 

Ce se întîmplă astăzi în România sare din orice schemă de analiză acceptată. Statul, împreună cu instituţiile sale, au devenit principala AMENINŢARE la adresa securităţii naţionale! Am citit, văzut şi ascultat sute de tone de informaţii şi comentarii referitoare la Justiţie, Toader, Statul paralel, Dragnea, KWI, Kovesi, SRI etc. TOATE abordează subiectul partizan, lozincard şi de suprafaţă. Nici un comentariu nu vorbeşte de realitatea „politică incorectă" ce se derulează de ceva vreme în România.
Poate părea paradoxal şi jignitor, dar incultura naţională de securitate reprezintă un factor de risc şi o vulnerabilitate la adresa securităţii naţionale. Statul român şi-a încălcat constant angajamentele luate la NATO şi UE de a aloca fonduri necesare promovării culturii de securitate, societatea civilă nu pare interesată de subiect, iar cetăţeanul, principalul beneficiar, este mai preocupat de preţul caltaboşului decît de a trage la răspundere Serviciile sau Guvernul, să zicem, pentru încălcarea angajamentelor luate.

În secolul nostru, SECURITATEA devine axul central pe care se fundamentează dezvoltarea economică şi, în consecinţă, bunăstarea socială. Ori, tocmai despre SECURITATE nu mai putem vorbi!

Sigur, este incorect politic să vorbeşti de NEGUVERNANŢĂ într-o ţară care se pretinde europeană şi euro-atlantică! Este incorect politic şi periculos ca ELITELE să deschidă discuţia despre impotenţa lor politico-administrativă. În definitiv, POPORUL, VULGUL prost te alege pentru a GUVERNA în folosul său, pentru MAI-binele său, pentru creşterea nivelului său de trai, aşa cum spun analizele de la Davos, nu pentru PIB şi statistici! Ori, tocmai aceşti indicatori devin borne în analiza securităţii naţionale.

Într-o democraţie, politica de securitate este transparentă şi amplu dezbătută, iar judecarea unei politici de securitate se face de către electorat, în timp ce viabilitatea unei strategii poate fi supusă atît scrutinului politicienilor, cît şi scrutinului public, prin referendum. Ce ne facem atunci cînd cultura de securitate lipseşte, iar electoratul nu este în măsură să emită păreri faţă de politica de securitate naţională? Dacă pe timp de război succesul unei politici naţionale de securitate îl reprezintă „cîştigarea războiului", pe timp de pace criteriul de bază este acela de estimare a modului de îndeplinire a obiectivelor strategice asumate (în campania electorală, eventual), pe baza unor COSTURI REZONABILE, definite de către POPULAŢIE!

Strategia naţională de securitate, ca document de planificare strategică, încearcă să pună în acord obiectivele strategice stabilite de decidenţii politici, cu resursele disponibile şi să ofere cursul de acţiune (conceptul) pentru realizarea lor. În realitate, în România, Strategia Naţională de Securitate a fost mereu ignorată sau contrazisă, din motive politicianiste (Zulean, op.cit. p.51). Întrebare logică: care este scopul strategiei de securitate? Evident, acela de apropune un concept strategic, un plan de acţiune, CLAR ŞI EXPLICIT, pentru a explica modul de angajare a resurselor, în scopul îndeplinirii obiectivelor!

Potrivit „Geneva Centre for Democratic Control of Armed Forces (2005, p.2), strategia de securitate naţională ar trebui să cuprindă 3 părţi: viziunea statului privind securitatea naţională, evaluarea ameninţărilor şi oportunităţilor prezente şi viitoare şi 3, sarcini şi misiuni pentru instituţii cu specificarea resurselor. În contextul actual al globalizării, definirea „interesului naţional" este extrem de dificil. Interesele naţionale sînt considerate acele provocări ce îngrijorează cetăţenii unei naţiuni, identificate de literatura de specialitate în trei tipuri: 1- interese vitale, de securitate fizică a cetăţenilor; 2- interese fundamentale, care pot afecta interesele vitale dacă nu sînt realizate şi 3- interese periferice. Evident, fezabilitatea strategiei naţionale depinde de resursele disponibile şi de capacitatea de a mobiliza acele resurse efectiv şi în mod eficient.

Didactic? Poate! Însă fuga de didacticism ne-a adus astăzi în postura de a privi cum Guvernul vorbeşte de Statul paralel, cum dă lecţii Tudorel sau cum Olguţa e fată mare! Pe absenţa răbdării mizează şi cei care, prin acţiunile derulate în cîmpul tactic numit România, profită economic şi financiar de pe urma patimilor şi războaielor noastre balcanice cu noi înşine!

Ca să nu vă plictisesc, voi fi scurt. Şi vulgar! Adică, pe înţelesul tuturor: Printr-o succesiune de trădări, România a devenit, imediat după 1990, un sat fără cîini. Grupurile de interese financiare au început să căpuşeze ţara lăsînd impresia politicienilor că o guvernează. După executarea la foc automat a serviciilor secrete româneşti, în primele zile ale lui 1990, Serviciile s-au reformat, cu oameni tineri, noi, patrioţi, dar au fost infiltrate din start de noii „aliaţi". Rapoartele devastatoare despre siguranţa naţională, despre devalizarea ţării, despre trădători, au fost acoperite de cîrtiţe şi de decidenţii politici. Ofiţeri de mare valoare, din ţară şi străinătate, dezamăgiţi de sistem au ales: fie au părăsit sistemul şi s-au îmbogăţit pe baza informaţiilor deţinute, fie au rămas în sistem şi s-au îmbogăţit devenind parte a grupurilor de interese. Grupurile de interese au penetrat TOATE instituţiile Statului Român. Astăzi, România nu mai e condusă de Parlament, Guvern sau Preşedinţie, ci de Grupurile de Interese care-şi pun Parlament, Guvern, Preşedinte, Procurori, Judecători, şefi de instituţii media etc.

Războiul de neînţeles la care asistăm astăzi este ÎNTRE GRUPURI DE INTERESE şi reîmpărţirea teritoriilor! Nu vă faceţi iluzii! Este doar o redefinire a sferelor de influenţă. Totul se întîmplă în satul fără cîini numit România! În deplin dispreţ faţă de cetăţean!

Ce se va întîmpla? Păi, se pregătesc perdele de fum mediatice pentru acoperirea acestei schimbări la nivelul grupurilor de interese. Legea graţierii e numai bună. Posibile proteste de stradă! Marşuri, semnături, televiziunile ocupate de reacţii violente, Iohannis pe post de păpuşă de cîrpe va citi, PROST un text din scenariul acestui an neliniştit în România...

Powered by Jasper Roberts - Blog