Făcându-mi zilele acestea un sumar bilanţ al unei vieţi dedicate publicisticii, mă felicitam în sinea mea pentru respectarea angajamentului de a nu mai scrie la ziare. Nici tipărite, nici on-line. Ajunge, mi-am zis. Meseria-i în mare parte pe mâna unor clientelari, nepricepuţi, şmecheri, propagandişti sau predicatori. Dincolo de dezamăgire, îmi prinde bine o binemeritată uitare.
Îmi cer şi vă cer scuze că, iată, îmi calc acum promisiunea. Dacă m-am abţinut la zilele de foc de după Ordonanţa 13 şi la altele asemenea, cedez aici de faţă la un lucru aparent minor. Doi angajaţi de la Consiliul judeţean îmi dau un incredibil exemplu de longevitate în slujba statului. Pot eu să rămân indiferent, fiind vorba şi de o femeie ? Un nume cu care am avut neplăcerea să colaborez o vreme. Chiar ea să fie oare? Eu o credeam de-a noastră, a pensionarilor. Când colo, să nu-ţi vină să crezi, dumneaei tot pe baricade. Hai să nu vă mai fierb. Iată şi numele care trebuie cunoscut de toţi tinerii cu studii superioare şi fără job. Care merită scris mare pe frontispiciul instituţiei judeţene: Ana Blejan.
Nu se poate să n-o ştiţi. Da, chiar fosta şefă de la resursele umane ale Consiliului judeţean. Sau cum îi zicea pe vremuri : serviciul Cadre. Erau tovarăşii aceia misterioşi, de care depindeau toate dosarele cu promovări sau excluderi. Dacă erai chemat la Cadre, era de rău. Tovarăşii de acolo aveau relaţii şi sus de tot, la partid, şi la băieţii cu ochi albaştri. Ei ştiau primii cine-i iubit şi cine va fi mazilit.
Sigur, azi serviciul respectiv şi-a schimbat numele, stilul, metodele, şefii. Unii dintre ei, pe criterii nu tocmai transparente, rămânând eterni şi de neatins. Să las însă consideraţiile şi să mă întorc la eterna doamnă Ana Blejan. Care multe uimiri şi multe greutăţi mi-a produs, pe vremea când eram directorul Bibliotecii Judeţene „Paul Iorgovici”. Nici nu ştiu cu care să încep. Timp de doi ani am rugat-o să constate că eu nu sunt legal plătit, în urma concursului de manager. Ea nu era juristă. Deşi, după umila mea părere, un şef care aplică legea trebuie s-o şi cunoască. Să fie jurist. Dar , cică s-a sfătuit cu juriştii Consiliului şi totul era în ordine cu încadrarea mea. Doi ani m-a ţinut aşa. Cu această minciună, care mi-a adus prejudicii.
Până când m-am adresat instanţei, care a constatat că eu primeam doar 45 la sută din ceea ce mi se cuvenea ca salariu. Tribunalul Judeţean hotărăşte că mi se cuvine diferenţa de salariu pe doi ani în urmă. Bani pe care i-am primit de la stat. Cînd normal ar fi fost să plătească cine a greşit: doamna Ana Blejan. Indiferent că era vorba de nepricepere, neglijenţă sau abuz. Acum înţeleg şi mai bine de ce se luptă azi unii pentru dezincriminarea abuzului şi a neglijenţei în serviciu. Vorbim mereu de reformă în administraţie şi nu ne gândim să întărim răspunderea şi competenţa funcţionarilor care trebuie să facă această administraţie. Câţi vor fi fost nedreptăţiţi şi prejudeciaţi aşa ca mine, fără ca vinovatul să plătească? Câţi tineri bine pregătiţi , cu o atitudine morală faţă de instituţii şi cetăţean, promovăm în administraţie ?
O adevărată odisee rezulta şi din felul cum proceda doamna Blejan cu ieşirile la pensie.
M-a obligat s-o pensionez de urgenţă pe doamna contabil-şef Gina Lopătiţă, deşi mai aveam nevoie de serviciile dumneaei. Pe mine voia neapărat să mă pensioneze, deşi aveam contract de manager cu Consiliul Judeţean. Contract care expira la sfârşitul lui 2010, nu când voia dumneaei. Doar avea dosarul meu de personal, ce conţinea şi contractul de manager. Nu ştia legea? După ce criterii îşi conducea serviciul, dacă nu după lege? Ciudata întâmplare că nu-i juristă, nu o scuză.
Şi acum faptul care pune moţ la toate şi care m-a determinat să-mi încalc promisiunea de a nu mai face presă. După ce s-a pensionat, doamna Blejan s-a gândit că, fără preţioasa-i experienţă, s-ar putea prăbuşi impunătorul edificiu din centrul Reşiţei. Drept pentru care s-a mutat la un alt serviciu al aceleiaşi instituţii. Iar acum s-a transferat la Direcţia Copilului. Să iasă alţii la pensie, nu dumneaei, care ani de zile îi vâna la fix pe cei susceptibili de a deveni pensionari! Legea nu-i şi pentru cei care ar trebui să şi-o aplice lor, în primul rând? Cu ce-o fi dumneaei de neînlocuit? Cadrista Ana Blejan- în sensul că s-a ocupat mereu cu cadrele, fără aluzie la vechiul serviciu – merge mai departe?
Folosesc aici exemplul meu, pentru că îl cunosc, nu ca pe o poliţă plătită cu întârziere. Sunt însă convins că problema răspunderii şi reformei, cu oameni noi, în administraţie, presupune şi asemenea trimiteri, pentru a le preîntâmpina în viitor. Câţi n-or fi avut asemenea întâmplări şi aceleaşi păreri? Iar pentru a nu fi suspiciuni şi în legătură cu subtitlul „Scârba mea”, precizez că e o rubrică pe care am ţinut-o cândva, multă vreme, la ziarul „Timpul.”
NICOLAE SÂRBU
RSS Feed