Acest lucru îl susţine deputata liberală de Caraş-Severin, invocând surse guvernamentale apărute în presă. În prezent, guvernul lucrează la un scenariu potrivit căruia pilonul II de pensii urmează să devină opțional și niciun ban să nu mai fie virat în acest sistem, de la 1 iulie 2018, pentru a forța astfel cele șapte milioane de participanți la fondurile de pensii private de pensii să opteze pentru sistemul public de pensii.
Valeria Schelean-Şomfelean spune că există în lucru un proiect de lege care va reduce contribuția virată către Pilonul II de la 3,75% (n.a din venitul brut) în prezent, la 0, în partea a doua a acestui an. „Proiectul nu mai cuprinde obligativitatea transferului de banii către pilonul II de pensii. Prima variantă cu care se lucrează astăzi este ca acel procent de transfer de la pilonul I la pilonul II să fie 0 în partea a doua a acestui an”, spune parlamentarul liberal.
În opinia liberalilor, acesta este primul lucru care se va întâmpla, după modelul din Ungaria. În primă fază ar însemna că nu se va mai duce niciun ban la pilonul II de pensii. Apoi se va spune ca acest lucru este opțional pentru o persoană să se transfere către Pilonul II de pensii, dar care are va avea la dispoziţie şi posibilitatea transferului invers, către pilonul I, și apoi vor apărea tot felul de variante.