Menu

Articol

Deşi nu mai poluează ca pe vremuri, TMK este amendată în continuare de Garda de Mediu

Chiar dacă nu mai produce de mult oţel prin procedeul Siemens Martin, compania rusească TMK, fostul Combinat Siderurgic Reşiţa, continuă să dea bătăi de cap localnicilor, precum şi instituţiilor abilitate să verifice calitatea aerului în Municipiul Reşiţa.

Potrivit informării Gărzii de Mediu în şedinţa Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Persoanele Vârstnice, societatea a fost sancţionată în primul trimestru al anului de două ori. O dată pentru poluarea aerului, amenda fiind de 15.000 de lei, şi încă o dată, cu 60.000 de lei, pentru lipsa autorizaţiei integrate de mediu. În ambele situaţii, comisarii Gărzii de Mediu au acţionat la sesizările cetăţenilor care locuiesc în zona veche a oraşului.

Interesant este şi faptul că mai bine de jumătate din valoarea amenzilor acordate de la începutul anului agenţilor economici din Caraş-Severin au vizat combinatul siderurgic reşiţean.

Powered by Jasper Roberts - Blog