Articol

S-a tot vorbit în ultimul sfert de veac despre şcoala românească. Că nu mai este la fel de performantă ca şi cea de dinainte de 1989. Că elevii nu mai sunt elevii ascultători de altădată, care ar fi făcut orice numai să nu fie tunşi zero, traşi de perciuni ori puşi în ultima bancă. Că profesorii nu mai au nimic din celebrul nostru Domn Trandafir, descris atât de patetic de Sadoveanu. Că de atâtea reforme în sistem, şcoala a ajuns să dea ţării generaţii de semianalfabeţi şi şomeri cu diplomă. Bacalaureatul este dovada cea mai bună a neputinţei din învăţământul românesc.

Adevărul este undeva la mijloc. Şi înainte de 1989 erau copii care învăţau, dar şi chiulangii, după cum erau şi dascăli buni şi foarte buni, dar şi profesori fără har, posesori ai unor metode pedagogice de punere la punct a elevilor neascultători. Să ne aducem aminte cum pe colţul catedrei stătea nuiaua, rigla de lemn cu care ne altoiau educatorii, fără teama de li se întâmpla ceva, căci nimeni nu avea curajul să reclame ori să-l înregistreze pe ascuns. Adevărul e că, şi dascălii, dar şi părinţii considerau că erau normale acele metode coercitive.

Din Anglia, un român a postat pe o reţea de socializare despre prima zi de şcoală a fiului său. Fără flori, pupături şi discursuri obositoare şi plictisitoare. Fără întrebări de genul „ce lucrează părinţii tăi?” ori apropouri legate de fondul clasei. Cu proverbiabilul calm britanic, dăscăliţa s-a dovedit jovială, iar la plecarea părinţilor acasă, ea a fost cea care le-a înmânat acestora câte un mic cadou şi nu invers, cum se întâmplă la noi de 8 martie, de Ziua Învăţătorului şi alte ocazii de acest gen. Este vorba de un şerveţel şi un plic cu ceai, precum şi un bileţel în care scria: „Dragă părinte, iată un mic «cadou» pentru tine întrucât îţi laşi copilaşul cel drag astăzi, pe mâna noastră, în prima lui zi de şcoală. După ce vei ajunge acasă şi-ţi vei şterge lacrimile cu acest serveţel, te rugăm să-ţi faci un ceai cald şi să te relaxezi. Aminteşte-ţi că vom lucra împreună şi vom da tot ce e mai bun pentru binele copilului tău. Mulţumim pentru că ţi-ai însoţit copilul, la începutul acestui an, atât de important pentru el. Vom face tot ce ne stă în putere, zi de zi, pentru a fi un bun ghid copilului tău în explorarea acestei lumi frumoase, ce abia incepe pentru el”.

Nimic despre fondul clasei, niciun reproş pentru că nu a venit cu o floare în prima zi de şcoală, nimic despre condiţia socială a familiei elevului. Cu zâmbetul pe buze şi o încredere nerostită transmisă părintelui însoţitor, asigurându-l că fiul său este pe mâini bune. Deci, se poate. E drept, în Anglia, dar sperăm că schimbarea de mentalitate să ajungă şi la noi cât mai repede.