Menu

Articol

Fonduri APIA, fraudate şi la Grădinari

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților: Ion Ciulin, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată, fals în declarații în formă continuată şi a lui Ion Gheorghe Ciulin pentru complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene şi uz de fals

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în cursul anului 2011, Ion Ciulin  a înființat exploatație agricolă pe baza unui formular de mișcare ce atesta în mod nereal cumpărarea unui număr de 320 de ovine.
În acest context, inculpatul Ion Gheorghe Ciulin a solicitat, în numele inculpatului Ion Ciulin, primăriei comunei Grădinari, concesionarea unei suprafețe de pășune, deși, respectivul nu deținea niciun animal.

„Ulterior, între primăria comunei Grădinari și inculpatul Ciulin Ion a fost încheiat un contract de concesiune pentru 25 ha pășune, situată pe raza localității Greoni, suprafața concesionată fiind redusă la suprafața de 22,30 ha.
În baza acestui contract de concesiune, la datele de 16 mai 2012 respectiv 13 iulie 2012, inculpatul Ciulin Ion a depus la A.P.I.A. – Centrul Local Oravița două cereri unice de plată aferente campaniei din anul 2012, prima pentru suprafața de 25 ha pășune și a doua, rectificativă, pentru suprafața de 22,30 ha pășune.
În ambele situații, în cadrul declarațiilor de eligibilitate/conformitate, inculpatul Ciulin Ion a declarat în fals, pe proprie răspundere, faptul că pentru pajiștile contractate de la Consiliul Local Grădinari a solicitat drept de utilizare în baza ovinelor pe care le deținea deși, așa cum am arătat mai sus, la momentul încheierii contractului de concesiune și la momentul formulării cererilor către A.P.I.A. inculpatul nu deținea niciun animal.
Urmare a acestor demersuri, inculpatul Ciulin Ion a primit de la A.P.I.A. suma de 19.999,9 lei (suma de 7.808,01 lei provine din Fondul European de Garantare Agricolă, suma de 9.928,20 lei provine din Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală și suma de 2.262,98 lei provine din bugetul național)”, se arată în comunicatul DNA.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a comunicat că se constituie parte civilă în cauza penală solicitând obligarea inculpaților la plata sumei de 14.039 lei, la care se adaugă accesoriile fiscale, prevăzute de legislația în vigoare.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Caraș Severin. 

Powered by Jasper Roberts - Blog