Menu

Articol

Imnul Caraș-Severinului, pentru prima dată la Reșița, în cadrul spectacolului „Din Caraș, cu dor și drag!“

„Din Caraş, cu dor şi Drag“, spectacolul omagial închinat Centenarului Marii Uniri, a adus pe chipurile cărăşenilor bucurie şi satisfacţia că în judeţ folclorul şi tradiţia bănăţeană sunt moşteniri păstrate cu sfinţenie. Spectacolul a fost organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin, Consiliul Județean Caraș-Severin, Teatrul de Vest Reșița, Școala Populară de Arte și Meserii „Ion Românu”, Casa de Cultură a Studenților din Reșița și Liceul de Artă „Sabin Păuța”.

Sala de spectacole a Casei de Cultură Reșița nu a avut locuri suficiente pentru cei care au dorit să urmărească cel mai frumos eveniment care a reunit artişti de marcă ai Banatului şi în special ai Caraş-Severinului.

În premieră, imnul judeţului, intitulat „Caraș Binecuvântat”, pe versurile scrise de Maria Garaș și Costel Simedrea, linia melodică aparţinând lui Petrică Vița, a fost îndelung aplaudat de public.

„Mlădiţele“, cei mai tineri artişti ai folclorului autohton, aşa cum i-a numit Felicia Stoian, prezentatoarea evenimentului, au trecut peste emoţii şi au oferit un spectacol de neuitat.

Pe scenă au urcat pe rând artişti ce promit foarte mult, dar şi cei mai experimentaţi, Ramona Viţa şi Nicu Novac, fiind vedetele acestei seri excepţionale. Sub bagheta prof. Petrică Vița și prof. Ionel Bonțu, coordonator artistic Titian Puichiță instrumentiştii cărăşeni au fost aşa cum o fac de fiecare dată, la înălţime, publicul abţinându-se cu greu să nu întindă jocul în sala de spectacole.

De remarcat faptul că printre spectatori s-au numărat foarte mulţi tineri, aspect important în conservarea şi păstrarea tradiţiei unui neam ce anul acesta sărbătoreste cei 100 de ani de la Marea Unire.

Powered by Jasper Roberts - Blog