Menu

Articol

La Anina a plouat cu goluri! CS Anina - Universitatea Craiova U19, 6-4

La Anina, pe stadionul Minerul, s-a desfăşurat, ieri după-amiază, primul meci din Cupa Anina, ediţia a 13-a, între echipele CS Anina din Liga a IV-a, şi Universitatea Craiova, echipă cu jucători sub 19 ani (Under 19), care evoluează în Liga Elitelor a fotbalului juvenil. Meciul s-a desfăşurat pe un gazon ars de secetă, într-o zi însorită de vară, însă, cei aproximativ 100 de spectatori s-au răcorit cu o ploaie de goluri, unul mai frumos decât celălalt.

Echipa gazdă a deschis scorul rapid, în minutul, prin Drăghici, care a pătruns în careu uşor lateral stânga şi l-a executat pe portarul oltenilor, Marc, cu un şut de la 7 metri, la semiînălţime, în colţul lung.  Gazdele au condus cu 2-0, după golul lui Avramovici, care a reluat din volé, din careul mic, o minge respinsă în faţă de Marc. Universitatea a înscris din lovitură de la 11 metri, prin Gârbiţă, după un fault comis de Sorega în careu, scorul devenind 2-1. În minutul 20, Doană a înscris pentru Anina, cu un şut cu boltă, de la marginea careului mare, 3-1. În minutul 30, oltenii au înscris prin Sima, care a catapultat mingea sub bară dintr-o lovitură liberă de la 25 de metri, scor 3-2. În minutul 41, Nicola a stabilit scorul pauzei, 4-2, cu un şut pe jos din apropierea porţii.

În minutul 65, Ciucur a dus scorul la 5-2 pentru gazde, după o incursiune frontală şi şut în colţul lung. Oaspeţii au replicat prin David, în minutul 67, scor 5-3. Ultimul gol al gazdelor a fost înscris în minutul 75 de Negoiţă, cu un volé din 7 metri, după o centrare venită de pe stânga. Scorul final a fost stabilit în minutul 80, de Cercel, de la oaspeţi, 6-4.

CS Anina a început partida cu: Farago - Bouda, Bobină, Sorega, Bordea, Ciucur, Mihăieş, Doană, Nicola, Avramovici Drăghici. Au mai intrat: portarii Costea şi Ungureanu - Chifa, Alexandru, Puşcaşu, Negoiţă, Ivan, Vîlceanu, Jigmul.

Antrenor: Marian Meşinschi

Universitatea Craiova U19: Marc - Niţuică, Constantinescu, Vlădulescu, Sima, Şerban, Nechifor, Ciutică, Dobre, Gârbiţă, Zbona. Au mai jucat: portarul Costoaie - Albăstroiu, Puţaru, Baciu, David, Mohora, Cercel.

Antrenor: Daniel Mogoşanu

„ A fost un meci frumos, în care nu contează rezultatul. Ne simţim onoraţi că avem ca oaspeţi echipa valoroasă a Universităţii Craiova U19, echipă campioană, care a învins în finală pe Dinamo. A fost un meci de verificare în care mi-am putut vedea întreg lotul la lucru, inclusiv noile achiziţii. Sunt mulţumit de joc, un bun joc de pregătire pentru campionat, având în vedere că în sezonul următor vrem să promovăm. Şi, cu această ocazie, vă fac o mărturisire; dacă de data aceasta nu promovăm în Liga a III-a, îmi dau demisia”, ne-a declarat antrenorul echipei CS Anina, Marian Meşinschi.

Astăzi, sâmbătă, 29 iulie, în Cupa Anina:

ora 9.00 - CSM Reşiţa - Universitatea Craiova

ora 11.00 - CS Anina - CSM Reşiţa

Powered by Jasper Roberts - Blog