Articol

Duminică se împlinesc 29 de ani de cînd Timisoara se scutura din adormire, neputinţă şi întuneric, ieşea în stradă şi declanşa ceea ce toţi numesc azi Revoluţia din Decembrie 1989. O revoluţie trăită în stradă, dar susţinută „la cele mai înalte nivele”! Pentru că, dincolo de eroismul tinerilor care au strigat VOM MURI ŞI VOM FI LIBERI!, dincolo de mitul „vînzării României lui Ceauşescu” în Malta, în Decembrie 1989 – la întîlnirea dintre George H.W. Bush şi Mihail Gorbaciov - , ţara noastră a beneficiat de „alinierea planetelor” marilor puteri.

Povestea este dezvăluită de jurnalistul Strobe Talbott, fost şef al biroului revistei TIME la Moscova, în acea perioadă, şi un apropiat al liderului de la Kremlin. Talbott devine subsecretar de stat în timpul mandatelor lui Bill Clinton, cu care fusese coleg de cameră în facultate. La începutul carierei sale în diplomaţie, Talbott scrie o carte senzaţională, LA CELE MAI ÎNALTE NIVELE, a cărei traducere în limba română a fost scoasă de sub tipar, la editura ELIT, la numai un an, dacă nu mai puţin, de la publicarea originalului.

Ţara noastră este menţionată în cartea lui Talbott în contextul referitor la ecourile stîrnite la Washington şi Moscova de execuţia soţilor Ceauşescu şi la situaţia tulbure care domnea în acel moment în România. Or, secretarul de stat de atunci, James Baker, a găsit de cuviinţă să declare la emisiunea „Întîlnire cu presa” de pe CBS, că SUA nu ar obiecta dacă „Pactul de la Varşovia ar considera necesar să intervină în România”. Era ca o admitere pe faţă a doctrinei Brejnev, în baza căreia avusese loc intervenţia din 1968 în Cehoslovacia! Americanii erau, oarecum, cu musca pe căciulă, US Army aflîndu-se, în acele zile, în plină invazie în Panama. Ori, cedarea României, la schimb, ar fi fost o garanţie că Rusia nu va acuza SUA de imperialism!

Mai mult, înaltul demnitar de la Washington a solicitat ambasadorului american de la Moscova, Jack Matlock, să sondeze intenţiile sovieticilor faţă de această sugestie, ceea ce a făcut pe interlocutorii ambasadorului să se întrebe dacă americanii nu le întind cumva o cursă. Dînd dovadă de realism, ministrul rus de externe, Eduard Şevarnadze, a respins direct ideea unei intervenţii a Moscovei, care, cum afirma el, „l-ar transforma pe Ceauşescu într-un martir”.

Povestea, relatată pe o pagină şi jumătate, făcea referire directă la cererea telefonică a lui Ion Iliescu, adresată Moscovei, de a interveni în România militar, să sprijine FSN-ul. De altfel, tancurile şi trupele Armatei a 14-a, a Generalului Alexandr Lebed se aflau cu motoarele tuarte aşteptînd doar ordinul să treacă Prutul. Acest fapt mi-a fost confirmat personal, în 1992, chiar de Alexandr Lebed, cînd înainte de interviul pentru care mă întîlnisem, la Tiraspol, cu „iceman”, mi-a spus: „Era să ne întîlnim la Bucueşti”! Habar nu am avut ce vrea să spună, atunci, eu replicîndu-i că sînt de la Timişoara…

Conform Registrului Serviciului de Filaj al Securităţii Timiş, în 16 decembrie 1989, la ora 14.00, s-a scandat pentru prima dată „Jos Ceauşescu!” şi „Libertate!”. Au fost oprite tramvaiele, circulaţia era oprită, iar numărul demonstranţilor a ajuns la peste 2.000. Coloane de demonstranţi s-au deplasat în principalele cartiere ale oraşului şi la Comitetul Judeţean PCR, unde au revendicat drepturi economice şi politice. Demonstranţii atacă sediul, sparg geamurile şi încearcă să smulgă însemnele comunismului. Demonstranţii s-au regrupat în Piaţa Maria. După orele 23 au plecat spre Catedrală.

Pe 19 decembrie avea loc masacrul. Bănăţenii ieşeau în stradă la Lugoj, Caransebeş şi, pe 21, Reşiţa se ridica împotriva regimului comunist, aflat încă la putere! Dimineaţa a sosit vestea sinuciderii ministrului apărării, Vasile Milea, şi a introducerii stării de necesitate. La tribună, primul-secretar, Iosif Szasz, a declarat acest act drept „iresponsabil şi demenţial.” Locotenent-colonelul Alexandru Câmpean, şeful Miliţiei judeţene, a dat asigurări, tot atunci, că împotriva demonstranţilor nu va fi luată nici o măsură represivă. Totodată, s-a hotărît ca în judeţul Caraş-Severin starea de necesitate să nu fie aplicată, fapt la care au consimţit atît autorităţile judeţene, cît şi conducerea armatei şi a Miliţiei.
 

Fără a ştii exact ce s-a întîmplat, astăzi negociem existenţa României capitaliste ca fiică a Revoluţiei sau a unei lovituri de stat (consumată paralel cu luptele de stradă!). Un stat de drept care îşi ignoră originile, fie ele chiar atît de controversate, nu este unul robust. O democraţie întemeiată pe amnezie şi falsuri istorice, nu este una credibilă. Natura regimului născut în decembrie 1989 nu poate fi înţeleasă fără a lămuri ce s-a întîmplat la Tîrgovişte, în ziua de Crăciun a anului 1989. Pentru a se legitima, puterea neo-comunistă avea nevoie de un ţap ispăşitor, Ceausescu era candidatul perfect pentru această poziţie.

 Să fi fost negociată „la cele mai înalte nivele”?