Menu

Articol

La competiţia „Stelele Aninei” a fost instituit Premiul „Marius Moraru”

Autor: 

Competiţia de karate „Stelele Aninei” s-a desfăşurat în Sala de sport din Anina, cu participarea unor sportivi din Timişoara, Arad, Hunedoara, Simeria şi, desigur, Anina, precum şi din Serbia, de la Novi Sad şi Subotica. Pe lângă întrecerea sportivă au avut loc şi momente artistice, acrobaţii, dansuri cu trupa lui CRBL, concerte susţinute de Alex&Alex şi de Cătălin Milea. 

Evenimentul, desfăşurat în 30 septembrie, a adus anul acesta şi o noutate: instituirea premiului „Marius Moraru”, acordat celui mai bun sportiv al competiţiei.

„Instituirea acestui premiu este modul nostru de a respecta memoria unui om de presă, Marius Moraru, de la Jurnal de Caraș-Severin, un profesionist în adevăratul sens al cuvântului, care a promovat Anina în general, nu doar pe linie sportivă”, a spus Marian Meșinschi, organizatorul evenimentului. Premiul „Marius Moraru” a fost câştigat de Adelin Opra, de la Empi Brad, trofeul fiindu-i înmânat de către Ștefan Moraru, fiul regretatului jurnalist sportiv Marius Moraru.

În clasamentul pe echipe, pe primul loc s-a situat Shogunul Oradea, urmat de Golden Timișoara, Empi Brad și Dragonul Arad. Dintre reprezentanții gazdelor, de la Sport Star Anina, Marian Meșinschi a ținut să o remarce pe tânăra Irina Vișovan, care, în luna noiembrie, a.c., va reprezenta România la Campionatul European de Wado Kai de la Paris.

Powered by Jasper Roberts - Blog