Articol

Am auzit spunându-se în mai multe rânduri că de acum înainte centrul civic al Reșiței este interzis pentru paranghelii. Un concert de Bach pe esplanada clădirii administrative, mai merge. Chiar și o interpretă, musai de muzică ușoară, sau o trupă rock se acceptă, nu însă și grătare încinse, tarabe cu gablonțuri și tiribombe, că doar suntem în municipiul reședință de județ și nicidecum la Muncitoresc, în Piața Mureș, unde țiganii își fac de cap în mijlocul drumului, mai ceva ca la șatră.

Sunt de acord cu acest punct de vedere. Un centru civic trebuie să arate ca un centru civilizat. Nu mă duc să mă recreez lângă fântâna cinetică și să-mi pută după aia o săptămână hainele de la mici, hamsii, cotlete de porci și ce-o mai fi pe acolo. Unde mai pui că nici nu aș avea unde să mă ușurez după halbele de bere, decât dacă m-aș da după tufe sau după Hotelul Semenic, și el năpădit de buruieni. În plus, centrul  civic, chit că nu e mare scofală de capul lui,  e totuși locul unde își au sediile instituțiile în care lucrează domnii care conduc destinele orașului și județului: Prefectura, Consiliul județean și primăria. Dacă vreți, e emblema Reșiței, kilometrul zero pentru cel ce vine pentru prima dată în capitala Banatului de Munte și un reper pentru orice localnic care ce își dă întâlnire cu iubita, ori cu amicii. Sunt doar câteva motive pentru care administrația locală nu vrea țigănie în centrul civic, iar eu subscriu, deși părerea mea nu contează.

Dar dacă tot vrem un oraș ca afară, curat și îngrijit de ce trebuie ca aceste paranghelii să se țină în Parcul Tricolorului? De ce administrația trebuie să mute țăgănia din centru în Govândari și nu undeva la marginea orașului? De ce trebuie distrus asfaltul și spațiul public de comercianții care timp de trei zile încing grătare și întind mese? Are impresia cumva administrația că e vreo diferență dintre centrul civic și Parcul Tricolorului și că unii sunt cu două perechi de fudulii și au dreptul la altfel de tratament? Sau pe alții îi tratează după zicala românească „lasă, că la țară merge și așa?“ Lăsăm la o parte faptul că în apropiere avem o biserică (cum ar fi ca italienii să joace tarantela lângă Domul din Milano?), bairamurile astea se țin la doi pași de un monument, și nu unul oarecare. Este singurul monument la care, aceeași administrație, depune coroane de flori cu prilejul unor sărbători naționale, dar care devine locul în care petrecăreții se fotografiază și se fimează cu sticla de bere în mână. Trec și peste acest aspect neplăcut și mă întreb cum se odihnesc bolnavii din spitalul județean aflat peste drum, dacă muzica se aude până la Intim și Confecții? În ce oraș civilizat din România, să nu amintesc de ălea de afară, ți se permite să montezi cortul la câțiva pași de un spital? Îmi amintesc că unul dintre medici a făcut, cândva, scandal mare pe considerentul că era deranjat de clopotele bisericii catolice din apropierea spitalului. În situația dată nu e vorba doar de dangătul  unui clopot ci de decibelii unor stații de amplificare.

E adevărat, în Govândari nu trăiesc domnii aceia despre care spuneam că se află la pupitrele județului și ale municipiului. În Govândari trăiesc ceilalți. Cei mulți. La ei merge și așa, pare să spună unii. Nu?