Articol

„Cine trece-n valea seacă / Cu hamgerul fără teacă / Şi cu piepul dezvelit / Liviu Dragnea hoţ vestit!” Mi-au trecut prin minte versurile cântecului „Andrii Popa”, din repertoriul trupei „Pasărea colibri”, dar nu mi-au venit în varianta originală, ci sensibil influenţate de evenimentele politice recente, în care „haiducul” Liviu Dragnea a reuşit să înfrunte o armată superioară numeric, mai mult, să o atragă de paartea lui şi să obţină o victorie zdrobitoare. Şi asta după ce, la un moment dat părea marginalizat din inima PSD-ului şi alungat în inima codrului.

Liviu Dragnea părea terminat politic, după ce chiar bunul său prieten, Victor Ponta, până ieri conducătorul absolut al social-democraţilor, îl trimitea pe tuşă, precizând că Dragnea nu mai are nicio calitate oficială în partid, iar prezenţa sa e onorifică, adică e, cumva, ţinut din milă în tabăra PSD-istă, ca o compensaţie pentru faptele sale de arme trecute. În plus, sărmanul Dragnea mai are şi o condamnare, care îi atârnă la vedere de gât. Declaraţiilor condescendente, în acelaşi timp dizolvante, ale fostului şef de partid i s-au alăturat şi alţi lideri, cum ar fi Rovana Plumb (preferata premierului) şi Valeriu Zgonea, cei doi locotenenţi ai lui Victor Ponta văzând oportunitatea de a încăleca ei PSD-ul. Dar, în mod uimitor, Liviu Dragnea a ieşit la bătaie şi a câştigat. Acţiunea sa părea riscantă, cu puţine şanse de izbândă, dar, s-a văzut, Dragnea părea sigur pe sine, sigur pe ce spune şi ce face. Şi rezultatul bătăliei a confirmat că Dragnea se baza pe ceva. Dar, care era acel „ceva”? Ce-l mâna pe el în luptă şi, mai ales, cine îi oferise sprijinul? Ponta nu-l sprijinea, clar, iar ceilalţi doi lideri importanţi, Plumb şi Zgonea, nici atât. Şi, în timpul votului, după vot, după numărarea buletinelor, adică în toată perioada bătăliei pentru funcţia de „haiduc şef”, a răzbit la suprafaţă vocea „înţeleptului  de partid” Ion Iliescu. După părerea mea, Ion Iliescu a avut un rol covârşitor în impunerea lui Liviu Dragnea la vârful partidului. Când vorbeşte Ion Iliescu, nu vorbeşte numai Ion Iliescu, ci vorbeşte toată istoria postrevoluţionară a partidului social-democrat de astăzi. În plus, a mai contat şi întrebarea stânjenitoare a „sudiştilor”: „Cum să ne conducă o femeie?”, fiindcă pentru ei este la fel de inacceptabil să te conducă o femeie, cât este de neacceptat să te conducă un neamţ. Şi, orice am zice, „sudul” este cel mai bine reprezentat în PSD. Nu o spun ca o acuzaţie, doar ca o constatare.

Bun, ideea era să trecem la o curăţire a clasei politice şi să punem lideri noi, nepătaţi. Dar, Ion Iliescu ştie că e aventuros să dai credit unor lideri noi, neverificaţi. Mai sigur este să te bazezi pe „cadre de nădejde”. Şi, după o istorie atât de zbuciumată a politicii din România, de unde lideri noi şi nepătaţi!? La fel ca şi în domeniul comerţului postrevoluţionar cu haine, noi alegem varianta mai comodă, mai ieftină. Spălăm şi parfumăm hainele purtate şi le cumpărăm ca noi. Liviu Dragnea, spălat şi parfumat, e un lider second hand, ca şi nou!