Articol

Îmi amintesc că regretatul scriitor, ziarist şi cugetător cinic Mircea Cavadia mă alinta cu câte o înjurătură de forma fire-ai tu să fii al dreaq, măi, Mircioane, că tu nu eşti copilul meu! Şi îmi dădea exemple de ziarişti din Reşiţa pe care el i-ar fi format: Dani Stanciu, Diana Telescu, Dan Popovciu. A zis de mai mulţi, dar nu mai ţin minte exact, aşa că mă opresc la enumerarea de mai sus. Ăştia, toţi, s' copii mei, tu nu!, îmi zicea, zgândărindu-mă cu simpatie. Fiindcă exista o relaţie de prietenie polemică între noi şi petreceam multe ore discutând, polemizând. Eu consider că am fost prieteni, sper că şi el considera... Aşa, şi atunci, cu ocazii ca aceea, am găsit prilejul să mă întreb, oare eu al cui produs sunt, ca ziarist?! Şi am fost nevoit să recunosc că sunt produsul lui Doru Dinu Glăvan! Trebuie să recunosc aceasta, în ciuda faptului că pe parcurs ideile noastre s-au despărţit. Dar ce este, este! Aşa că nu pot să neg partea bună a „şcolii lui Glăvan”, care a fost un autodidact remarcabil (hai să zicem şi asta!).

De ce mi-am amintit acum de „şcoala lui Glăvan”! Glăvan avea obiceiul să îşi transmită ideile, lecţiile, în şedinţele de redacţie, uneori lungi şi obositoare. Uneori, spunea prostii, că şi el e om, adică „orice om îi este teamă să nu greşească, să nu se facă de râs”, dar tot se mai face! Unii mai mult, ca Viorica Dăncilă, alţii mai puţin. Aici, la cei care s-au făcut mai puţin de râs, am putea să dăm exemple din istorie. Căutaţi pe Google.

Îmi amintesc, deci, de o discuţie în care Glăvan ne îndemna cum să identificăm ştiri. Radioul reşiţean era pe la începuturi, erau foarte mulţi oameni noi, care nu prea ştiau cu ce se mănâncă radioul, ce este cu adevărat o ştire şi ce este o poveste. Era vară, nu se întâmpla mare lucru prin oraş, şi prin judeţ nici atât. De unde ştiri?! Şi Glăvan cuvântă astfel: „Dacă, undeva, se adună 5 sau mai mulţi oameni la un loc, să spună ceva, să facă ceva, să aştepte, să ceară ceva, asta este deja o ştire!” Am avut atunci o revelaţie, da, măi, omu' ăsta are dreptate! Şi am identificat atunci ştiri la rând la acordat ajutoare, la ştrand, chiar şi în staţia de autobuz! Ideea era că nu numai vreo faptă excepţională poate fi o ştire. Că dacă o mulţime, mai mică sau mai mare, de oameni este interesată de ceva, aceasta poate interesa o mulţime mai mare de ascultători (telespectatori, cititori).

Buuun! Să revenim în prezent şi chiar să mergem în viitorul apropiat. Pentru mâine se anunţă un mare miting al diasporei, la Bucureşti şi în alte oraşe ale României. Se vehiculează numere cuprinse între 10.000 şi un milion de manifestanţi (!). Varianta cu 10.000 e a celor care speră ca protestul să fie o băşică dezumflată, varianta cu un milion e a celor care au lansat şi adoptat sloganul MUIE PSD! Probabil că numărul o să fie undeva între cele două extreme. Din sursa feisbuc, pare că vor fi câteva sute de mii. Ei, asta este deja o ştire! De aceea mă uitam, aseară, la televizor la o emisiune în care Ion Cristoiu şi alţi invitaţi se dădeau de ceasul morţii să demonstreze că „şi ce?!” Vor veni la miting câteva zeci de mii de oameni, nu au niciun program politic, decât MUIE PSD, aşa că nici măcar nu ar fi o ştire. Vor sta în piaţă, vor scanda ce au de scandat şi vor pleca acasă cum au venit!

Stai aşa că nu-i aşa! Că suntem, sau nu, de acord cu evenimentul, acesta este, chiar, unul istoric! E pentru prima dată în istoria României când cetăţeni români stabiliţi în afara graniţelor ţării vin în număr copleşitor să îşi exprime nemulţumirea faţă de o guvernare. Ce spun din istoria României?! E, din câte ştiu, o premieră mondială! Nu s-a mai văzut aşa ceva din neolitic încoace! Clar, istoria s-a schimbat dramatic! Nu mai e ce-a fost odată! Şi un miting de câteva sute de mii de oameni poate să aibă o energie răvăşitoare! Personal, nu intuiesc, încă, efectele acestui miting. Dar nu ştii cum se rostogoleşte bolovanul, şi e unul deja mare. Cât poate creşte, nu putem şti! Care vor fi efectele acestei mari adunări populare, neobişnuite, asupra României moderne, rămâne să aflăm! Varianta minimă, după părerea mea, rămâne, oricum, demisia Guvernului Dăncilă. Pentru că un „monstru” cu mii de capete trebuie hrănit cumva, cu ceva, să se liniştească. Nu se ştie, însă, dacă o demisie îl va satisface. Există, desigur, şi variante maxime. Unele foarte pesimiste, vorbind despre anarhie, altele, optimiste, privind o (nouă) primenire a clasei politice.

Ce este sigur e că mâine va fi miting. Am văzut coloanele de maşini fără capăt, cu steaguri fluturânde (în filmuleţe pe feisbuc). Se adună mulţi oameni la un loc. Şi, vorba lui Glăvan, asta da, este o ştire! Iar ce va fi după miting este mai mult decât o ştire, e o întreagă poveste!