Menu

Articol

Moldova Nouă, promovată în stil occidental (VIDEO)

Începând de ieri, 11 decembrie, în mediul virtual circulă un film de promovare al localităţii Moldova Nouă. Adrian Torma, edilul oraşului spune că este mândru de realizarea lui Cosmin Baloy, cărăşeanul care a locuit ani buni în Statele Unite şi reîntors acasă s-a implicat în tot ce ţine de promovarea zonei Clisurii Dunării.

„Dumnezeu ne-a dăruit aceste minunate locuri şi sunt convins că putem avea puterea, împreună, să trecem peste orgoliile şi răutățile personale şi să punem umărul la aducerea bunăstării sufletești şi materiale ale celor care ne încăpățânam să rămânem legaţi de Clisura Dunării. De la Socol până la Berzasca putem transforma Clisura într-o zona turistică de vis.Trecând peste antipaţiile politice, avem toţi obligația să lăsăm pentru interesul comun securea războiul deoparte, pentru a ne da mâna pentru un viitor comun de bunăstare!“, spune Torma.

Primarul povesteşte că filmul a fost gratuit, iar pe viitor îşi doreşte să îl folosească în prezentările pentru atragerea investitorilor, iar odată ce va fi finalizat planul urbanistic la care se lucrează de ceva timp, zona să fie una atractivă pentru marile companii dar şi pentru domeniul turistic.

Powered by Jasper Roberts - Blog